Sarmizegetusa Regia a fost unul dintre cele mai importante orașe antice, fiind capitala Daciei. Localitatea era așezată pe Dealul Grădiştii și era compusă din trei părţi dinstincte: cetatea, incinta sacră şi cartierele unde se aflau construcţiile civile.
Locația era una foarte dezvoltată pentru acea vreme, având instalații care captau și transportau apa de ploaie. Cetatea, care se află la 1.200 de metri altitudine, a reprezentat un loc de refugiu pentru dacii din împrejurimi. Potrivit datelor istorice, aici, au existat la un moment dat șapte temple religioase.
Aşezarea avea şi o cetate, cuprinzând o suprafaţă de circa trei hectare între zidurile ei cu plan neregulat. Dar Sarmizegetusa n-avea în primul rând însemnătate strategică; spre deosebire de celelalte cetăţi care domină ţinutul dimprejur, aceasta, deşi se află la 1200 metri înălţime, este ea însăşi dominată de înălţimile înconjurătoare mai mari. E, prin urmare, o cetate de refugiu, menită să adăpostească numeroasa populaţie din împrejurimi. La Sarmizegetusa, locuinţele aşezării civile se întindeau în afara zidurilor cetăţii pe distanţa de vreo trei kilometri, înşirându-se pe terasele Dealului Grădiştii şi lăsând, pare-se, între ele adevărate străzi, a scris Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”, publicat în 1965.
Sarmisegetusa Regia a devenit capitala Daciei în timpul domniei lui Deceneu, urmașul lui Burebista. Acesta a decis să mute centrul economic și politic al Regatului Dac de la Costeşti – Cetăţuie (unde a funcţionat în timpul lui Burebista) la Sarmizegetusa Regia. Noua capitală a Daciei era foarte bine protejată, de posibilii invadatori, de fortificaţiile de la Costeşti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie și Băniţa.
Cu toate acestea, romanii au reușit să cucerească capitala Daciei și să o distrugă. Cei mai mulți istorici sunt de părere că acest eveniment a avut loc în anul 106. După ce a fost cucerită, cetatea a fost devastată, iar templele sale distruse în totalitate. Lăcașele de cult au fost incendiate, religia fiind cea care a stat la baza rezistenței dacilor.
Soldaţii romani atacă cu îndârjire, conştienţi că au în faţă ultimul mare obstacol care-i desparte de victorie: se văd folosite maşini de război şi scări pentru urcarea pe ziduri. La rândul lor, dacii apără cu eroism cetatea, suferind pierderi grele. Lupta e însă inegală: romanilor le sosesc, desigur, întăriri, în timp ce apărătorii închişi în cetate suferă nu numai din pricina armelor vrăjmaşe, ci mai ales de sete. Se pare că Traian tăiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: aşa s-ar explica dramatica scenă în care apărătorii capitalei dacice, sleiţi de puteri, îşi împart ultimele picături de apă. E preludiul capitulării cetăţii care, după cum atestă descoperirile arheologice, va fi sistematic şi cu sălbăticie distrusă împreună cu aşezarea civilă şi cu monumentala incintă sacră, a scris Hadrian Daicoviciu pe Columna lui Traian.
În anul 1999, ruinele cetății dacice au fost inclus în patrimoniul UNESCO. Acestea au fost descoperite în anii ’30 și, la acel moment, știrea a făcut înconjurul lumii. Este știut faptul că dacii au fost primii pe aceste meleaguri, iar cultura, civilizația și puterea militară erau unele dintre cele mai puternice din acele timpuri.
Foto: Wikipedia.org
