Cum era caracterizată armata Rusiei de către francezi, în Primul Război Mondial?

Intrarea României în Primul Război Mondial s-a întâmplat mai târziu, fiindcă liderii noștri nu au avut încredere în aliatul rus. Lupta pentru independență din 1877 – 1878 era încă vie în conștiința colectivă, când aliatul de la est a refuzat să mai părăsească teritoriul țării noastre.

Premierul Ion I. Brătianu, regele Ferdinand și absolut toată clasa politică nu aveau încredere în Rusia și, astfel, s-a semnat un acord secret, în anul 1916, prin care țara noastră se angajează să lupte în conflictul mondial alături de Antanta. Drept urmare, rușii urmau să trimită doar un corp de armată în Dobrogea de Sud (Cadrilaterul).

Liderii politici de la București au cerut garanții că la sfârșitul războiului vor primi Transilvania, Banatul și Bucovina austriacă, iar Rusia nu va devia de la acordurile încheiate. Astfel, în tratatul semnat exista un subtext în care se preciza ca pacea să nu fie încheiată separat de România, de teamă ca teritoriul țării să nu fie împărțit între marile puteri ale lumii.

Francezii nu i-au plăcut de la început pe ruși

Guvernul Brătianu a cerut insistent Franței să trimită o misiune militară în România și, astfel, a ajuns la noi în țară celebrul general Henri Berthelot, care avea să joace un rol major în evenimentele viitoare. Din păcate, rușii nu au fost impresionați, iar lucrurile au evoluat neplăcut după cum reiese și din însemnările francezului.

«Aliații ruși» – această mizerie și această pacoste contrastau cu opulența în care hălăduiau rușii, din care foarte puțini mureau: ei nu se băteau, ceea ce îi imuniza aproape complet împotriva tifosului. Chiar în unitățile lor sanitare, pe care m-am crezut dator să le vizitez și unde nu era admis niciun român, domnea bucuria de a trăi. Se aflau mai ales din cei bolnavi «condamnați de Venera la tratament cu Mercur» și convalescenți care cântau și dansau în sunetele acordeonului în jurul unui samovar imens și fumegând, idol al cărui focul foc sacru îl întrețineau, a scris generalul Henri Berthelot, potrivit colectionaruldeistorie.ro.

Alte date istorice despre comportamentul rușilor vin de la contele de Saint-Aulaire, ministrul Republicii Franceze în România. Aceştia veniseră parcă la petrecere, ci nu la război.

De altfel, numai jumătate dintre ruși erau înarmați. Se vedeau defilând alternativ un batalion cu pușcă pe umăr și altul cu bâta în mână, destinat, așa se spunea, să înlocuiască pe cel dintâi folosind puștile acestuia când va fi scos din luptă – eventualitate puțin probabilă, pentru că nu erau lupte. Inegale prin armament, toate batalioanele se asemănau prin bogăția echipamentului, orice soldat având, dacă nu pușcă, o șubă îmblănită – și prin lipsa totală de ofițeri, trupa nefiind încadrată de cât de subofițeri. Ofițerii, în fruntea trupelor în alte armate, îi urmau în automobile sclipitoare, cu nevestele sau amantele lor în uniforme de «sistrițe» (soră de caritate – n. red.) sau infirmiere, având și camioane pline cu lăzi de șampanie, cu merinde, și pentru statele majore, cu veselă de argint, a povestit Saint-Aulaire, potrivit sursei citate mai sus.

Potrivit datelor istorice, la tratativele de pace de la final, rușii au refuzat să fie admiși și românii, cărora le-au luat și anexat județele din sudul Basarabiei (Bugeacul). La schimb, țara noastră a primit Dobrogea, un ținut pustiu și sărac care aparținuse Turciei și pe care nu locuiau români. Regele Carol I a refuzat inițial acest „troc”, dar a fost nevoit în cele din urmă să-l accepte pentru că altă soluție nu exista.

Foto: Wikipedia.org