Cum a murit Prințesa Diana, cea mai fotografiată femeie din istorie! Care au fost ultimele ei cuvinte?

de: Claudiu Petrișor
20 11. 2023
accident

Prințesa Diana a fost una dintre cele mai marcante figuri din ultimul secol. Aceasta a fost prima soție a regelui Charles al III-lea și a avut împreună cu el doi copii: prințul William și prințul Harry. Din păcate, mariajul regal a ținut din anul 1981 până în 1996 când s-au despărțit oficial. Un an mai târziu, Diana a sfârșit într-un tragic accident rutier în Paris.

Prințesa Diana a fost ani de-a rândul unul dintre cei mai iubiți oameni de pe această Planetă. Diana a fost implicată în foarte multe activități caritabile, prin diferite fundații, ajutând oameni cu diferite probleme și în special copiii. Din păcate, bucuria de care dădea dovadă în rândul oamenilor simpli a făcut-o să fie în atenția presei și nu de puține ori paparazzii au hăituit-o. La fel ca și în noaptea tragicului accident.

Cum s-a petrecut accidentul în care a murit Prințesa Diana?

Lady Di a murit la Paris, pe 31 august 1997, după ce mașina în care se afla alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed, a făcut accident în tunelul Pont de l’Alma în timp ce încerca să scape de paparazzii care urmăreau cuplul pe motociclete.

„Viața este doar o călătorie” (Prințesa Diana)

La ora 00:23, șoferul lui Dodi al-Fayed a pierdut controlul mașinii la intrarea în pasajul subteran Pont de l’Alma. Se pare că mașina a lovit inițial un Fiat alb, a virat la stânga carosabilului cu două benzi și s-a ciocnit frontal cu al 13-lea stâlp care susținea acoperișul. Niciunul dintre cei patru ocupanți (șoferul, un bodyguard, Prințesa Diana și Dodi al-Fayed) nu purta centura de siguranță. Automobilul avea o viteză de peste 100 de km/h, iar impactul a fost atât de mare încât motorul a ajuns pe scaunul din față.

Primul medic n-a recunoscut-o pe Prințesă

Frederic Mailliez, medicul francez care a ajuns primul la locul tragediei își amintește cu groază scena.

„Am mers spre mașină. Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Patru oameni, dintre care doi erau aparent morți, fără reacție, nu mai respirau, iar ceilalți doi, din partea dreaptă, trăiau, dar în stare gravă. Pasagerul din față țipa, respira. Iar pasagera, domnișoara, avea capul în jos, a avut dificultăți să respire. Avea nevoie de ajutor rapid”, își amintește medicul, conform digi24.ro.

Acesta a mai spus: „I-am pus masca de oxigen și a început să respire puțin mai bine. A căpătat puțină energie, dar nu a putut spune nimic. Cineva din spatele meu mi-a spus că victimele vorbesc engleză, așa că am început să vorbesc engleză, spunând că sunt medic și am chemat ambulanța. Știu că este surprinzător, dar nu am recunoscut-o pe Prințesa Diana”.

Diana: „O, Doamne!”

Totuși, există mai mulți martori care spun că Diana agoniza și chiar ar fi vorbit când membrii ambulanței au ajuns la ea. Finalizarea anchetei a arătat că Prințesa Diana murmura în mod repetat: „O, Doamne”, iar după ce fotografii și alte ajutoare au fost date la o parte de poliție, aceasta ar fi spus „Lasă-mă în pace”, scrie wikipedia.org.

Printesa Diana si Regele Charles

După ce a fost sedată și scoasă din mașină la ora 01:00, a intrat în stop cardiac. Inima Prințesei a început să bată din nou după ce a fost rescuscitată, dar a murit în jurul orei 03:00 la spitalul de urgență din Paris. Medicul anestezist Bruno Riou și-a anunțat decesul la ora 06:00, la o conferință de presă susținută la spital.

Cum s-a petrecut accidentul în care a murit Prințesa Diana?

O simulare de pe YouTube care a adunat aproape 4 milioane de vizualizări arată modul în care s-a petrecut accidentul din noaptea de 31 august.

Foto: nytimes.com