Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878 și la final și-a obținut mult râvnita independență față de Imperiul Otoman.
Cum a intrat România în război?
Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război. Motivul? Rușii nu și-au ca românii să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor. Totuși, pierderile suferite de ruși în fața otomanilor i-a făcut pe aceștia să-și reconsidere poziția față de români.
În jur de 120.000 de soldați români și ruși au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Au urmat bătăliile de la Griviţa şi Plevna, episoade care au evidențiat eroismul soldaților români.
Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman
Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878. În urma acestui tratat a fost creat Principatul Bulgariei și recunoscută independența Muntenegrului, Serbiei, României.
Bulgaria a vrut să se unească cu România
În acele timpuri, Principatul Bulgar era un stat tânăr, aflat într-o zonă foarte instabilă din punct de vedere politic, atât extern cât şi intern. Bulgarii, care erau recunoscători românilor pentru eliberarea, alături de ruşi, de sub jugul otoman, au venit la Bucureşti cu o propunere de unire, pentru o confederaţie Româno-Bulgară cu capitala la Bucureşti, sub conducerea lui Carol I, care între timp devenise rege.