Cum arată casa în care a copilărit Iohannis?

de: Claudiu Petrișor
29 02. 2024
cas-transformed
Casa lui Iohannis

Subiectul caselor lui Iohannis este iarăși în prim-plan, după ce publicația Recorder a publicat un reportaj prin care se sugerează că actualul președinte al României își pregătește retragea din funcție într-o casă în ale căror renovări se vor fi cheltuit peste 7 milioane de euro. S-a vorbit despre cele șase case pe care Iohannis la are în județul Sibiu, dar și despre imobilul din cartierul Aviatorilor unde se va retrage după încheierea celui de-al doilea mandat. Dar, oare, cum arată casa în care a copilărit Iohannis?

Klaus Iohannis s-a născut într-o zi de 13 iunie în Sibiu într-o familie de etnici germani. Părinții lui Klaus Iohannis, Susanne și Gustav Heinz Johannis, sunt amândoi sași transilvăneni. Aceștia au emigrat în 1992, ca pensionari, din Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria.

Mama sa este descendenta unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu, acolo unde puștiul Iohannis își făcea vacanțele. „Luam parte la viața familiei de acolo: mergeam cu ei la câmp, la fân, îngrijeam animalele, făceam tot ce se face într-o gospodărie”, avea să povestească actualul șef de stat.

Printre cele șase case pe care le are în județul Sibiu, una este cea în care a copilărit, la Bradu (20 de km de Sibiu). Imobilul care a aparţinut bunicilor din partea mamei sale, a fost ridicat în anul 1754, fiind şi locul natal al mamei sale, Susanne. Aici a copilărit și micul Klaus Iohannis. De casă impunătoare cu o poartă care uneşte două corpuri de clădire se ocupă acum o familie. Poarta este mare, impunătoare și în spate se poate vedea o bucătărie de vară și o fântână funcțională.

Iohannis, pe radarul Recorder

O investigație Recorder dezvăluie că Klaus Iohannis ar urma să stea în fosta vilă comunistă în care a locuit Gheorghe Gheorghiu Dej. Fosta vilă comunistă din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, în care a stat Gheorghe Gheorghiu Dej, ar fi transformată de RA-APPS în reședință pentru familia Iohannis. Ba mai mult, se pare că RAAPPS se pregătește să investească 7 milioane de euro în impozantul imobil.

La finalul mandatului, președinții României primesc din partea Guvernului o locuință. Pe viață. Noua reședință trebuie să cuprindă un spaţiu în care fostul preşedinte să-şi poată amenaja cabinetul de lucru, cu secretar şi consilier. Legea prevede că este obligatoriu ca locuinţa să aibă pază la poartă, iar preşedintele va fi păzit de agenţi SPP chiar şi după ce șeful statului iese din funcţie.

„Nu există nicio solicitare din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru”, a transmis printr-un comunicat Administrația Prezidențială.

Câte case are Iohannis?

Încă dinainte de a deveni președinte, un subiect care a provocat controverse a fost cel al locuințelor deținute de către Klaus Iohannis. Potrivit ultimei sale declarații de avere, înregistrată la Administrația Prezidențială în această lună, Klaus Iohannis și soția dețin nu mai puțin de șase locuințe – trei apartamente și trei case – toate în județul Sibiu.