Cum arată cea mai veche casă din România? E de vânzare și are 600 de ani

de: Claudiu Petrișor
28 03. 2019
casa_finala

Una dintre cele mai vechi case din România se află în Sibiu. Este vorba despre casa negustorească sibiană din strada Turnului nr. 7, un monument istoric parțial restaurat, cu o istorie de peste 600 de ani. Prețul? Și el pe măsură. Proprietarii vor cel puțin 235.000 € pe proprietate și au scos-o la licitație.

Cea mai veche casă din România

Conform istoricilor, casa își are începuturile în veacul al XIV-lea. Imobilul a fost datat de către specialiști, după resturile unui pinion gotic găsit în podul locuinței.

Clădire este formată din parter şi etaj cu faţada spre piaţeta de la intersecţia str. Turnului cu alte trei străzi. Faţada este organizată pe patru axe, cu uşi cu obloane pline. Imobilul are acoperişul înalt, cu trei ape, cu coamă paralelă cu faţada și prezintă două lucarne ochi. Construcția casei a început în perioada anilor 1300-1400. Locuința este situată pe un teren de 196 de mp.

Care este cea mai veche casă locuibilă din București?

Casa are o pictură murală din secolul al XVI-lea care i-ar putea atrage pe potențialii cumpărători. Printre descoperirile făcute de arheologi în casă se mai numără și o monedă din anul 1572, dar și un pinten de cavaler.

Monograma de pe frontispiciul clădirii, datată 1704, consemnează anul în care negustorul Martin Wenkel primește, odată cu titlul nobiliar, și proprietatea respectivă chiar de la împăratul Carol al VI-lea.

Imobilul care are un preț de pornire de 235.000 € a aparținut la începutul secolului al XX-lea Asociației Măcelarilor, iar la parterul clădirii funcționau mai multe spații comerciale. Ulterior casa a fost reședința pianistei Maria Klein Hintz și proprietatea negustorului român Ilie Floașiu până la naționalizarea de către regimul comunist. Proprietarul actual a început în 2007 ample lucrări de restaurare.

Casa este situată în centrul Sibiului

Ce vârstă are cea mai veche clădire din România?

Una dintre cele mai vechi clădiri din România este încă în picioare are peste 1.000 de ani vechime? Este vorba despre Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur. Construcția lăcașului de cult ar fi început undeva în a doua jumătate a secolului al XI-lea, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei. Astăzi este cel mai vechi edificiu din țara noastră.