Cum arată cele mai mici apartamente din lume?

de: Bogdan Andu
15 05. 2023
apartamente

Apariția și construirea blocurilor a reprezentat o revoluție a tehnologiei și infrastructurii. Gândite pentru a reduce spațiul construibil în orizontală, un bloc aduce laolaltă mai multe familii. De-a lungul timpului, suprafața acestora a fost mărită sau redusă, în funcție de țara în care imobilele au fost construite. Cum arată și unde sunt cele mai mici apartamente din lume?

Cum arată așa zisele „apartamente-sicriu”?

Hong Kong este o mică regiune autonomă a Chinei. De-a lungul timpului, poziționarea geografică a transformat micul oraș portuar într-un centru financiar internațional. Satul s-a transformat în oraș, iar orașul într-o metropolă cu vaste legături economice. Într-o suprafață totală de 1.100 kilometri pătrați, trăiesc peste 7 milioane de cetățeni.

Pentru a face viața sustenabilă, autoritățile au ridicat mai multe clădiri de apartamente în care să încapă cât mai multe persoane. Așa au apărut apartamentele/garsonierele sicriu ale Hong Kongului. Acestea sunt considerate a fi cele mai mici locuințe din lume. Dimensiunea medie a unui astfel de apartament nu depășește 6 metri pătrați.

Dormitorul, bucătăria și baia sunt înghesuite în câțiva metri pătrați, iar viața nu arată tocmai roz într-un oraș plin de milionari. Locuitorii clasei mijlocii și de jos trăiesc într-o piață scumpă, în care un cetățean ar trebui să economisească aproximativ 18 ani din salariu pentru a-și construi o casă, nu foarte mare. Conform statisticilor, aproximativ 200.000 de oameni locuiesc în spații care nu au suprafețe mai mari de 9 metri, iar cel mai mic apartament poate avea și numai 2 metri pătrați.

Cât este salariul mediu în Hong Kong?

Hong Kong s-a dezvoltat continuu, fiind în prezent una dintre cele mai competitive piețe. Educația și infracționalitatea sunt în parametri normali, iar cetățenii se pot dezvolta în propriul ritm. Deși există clasa socială care trăiește în spații foarte mici, salariul mediu în orașul-stat nu este de neglijat.

În aprilie 2023, salariul mediu anual din Hong Kong era de 439.000 HKD/ dolar Hong Kong. Acest lucru înseamnă aproximativ 55.000 dolari americani. Deși poate părea o sumă mare, viața aici nu este ieftină. Chiria pentru o garsonieră în centrul orașului este de aproximativ 17.000 HKD/ 2.100 dolari americani. Asta înseamnă că jumătate din salariu este cheltuit pentru chiria locuinței.

Foto: Eva.ro