Nimeni nu susține ideea că faimosul hot-dog este un aliment sănătos. Dar majoritatea oamenilor se bucură de unul (sau mai multe) din când în când.
Hot-dog-ul este un preparat ieftin, ușor de pregătit. Cremvrustul se pune într-o chiflă delicioasă, puțin ketchup și muștar, devenind astfel o gustare apreciată de mulți dintre noi. Dar doar pentru că hot-dog-urile sunt atât de populare nu înseamnă că sunt sănătoase. Care este adevărul? Ar trebui să mâncăm hot-dog cu moderație sau deloc? Ce spun oamenii de știința?
Cremvruștii au existat probabil încă de pe vremea lui Nero, împăratul roman, posibil chiar înainte. Într-o zi, scrie Food Revolution Network, bucătarul lui Nero a tăiat un porc și a descoperit că intestinele lui erau goale. El a umplut intestinele cu carne tocată, grâu și condimente pentru a crea cârnați.
Două milenii mai târziu, hot-dog-urile au ajuns în Germania și în cele din urmă în Statele Unite ale Americii. Un imigrant german întreprinzător i-a introdus în New York în anii 1860, dându-le denumirea vizuală sugestivă de „cârnați teckel”. În timp ce acest nume se referea la forma cărnii, este posibil să le fi dat oamenilor o idee greșită despre sursa ei: oamenii au numit preparatul „hot dog”, deoarece au presupus că ingredientul principal ar fi fost carnea de câine. Chifla a fost adăugată mai târziu de un vânzător de cârnați din St. Louis în anii 1880.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a clasificat carnea procesată, cum ar fi cea din care se produc hot-dog-urile, ca agenți cancerigeni din grupa 1. Carcinogenii din grupa 1 sunt o categorie de substanțe care au cele mai puternice dovezi că sunt cauzatoare de cancer la oameni. Alte lucruri care se încadrează în această categorie includ tutunul și azbestul.
Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC) a efectuat o analiză a peste 800 de studii din 10 țări diferite pentru a analiza relația dintre consumul de carne procesată și cancerul colorectal. Cercetătorii au descoperit că consumul de 50 de grame de carne procesată zilnic sau doar un hot dog poate crește riscul de cancer colorectal cu 18%.
Riscul unui copil de a dezvolta o tumoare pe creier din consumul unui hot dog pe săptămână este de șapte ori mai mare decât riscul de a dezvolta una ca urmare a utilizării regulate a telefonului mobil. Consumul de hot-dog crește și riscul de leucemie în copilărie cu aproape 100%.
De asemenea, s-a demonstrat că o dietă în care este inclusă carnea procesată crește riscul de cancer de vezică urinară, de sân și de stomac. Mai mult decât atât, fiecare hot-dog consumat crește riscul de diabet de tip 2.
Hot-dog-urile pot conține ingrediente care determină unele persoane să aibă o reacție alergică. Nici acest lucru nu este cu adevărat surprinzător, având în vedere că hot-dog-urile conțin o listă completă de ingrediente.
Mulți oameni sunt alergici la tipurile de tăieturi de carne folosite în hot-dogs, coloranți alimentari precum tartrazina sau aditivi precum nitrații și nitriții.
De-a lungul timpului, specialiștii au descoperit faptul că un cremvrust poate fi contaminat cu Listeria, cioburi, metal și fragmente osoase. Oamenii găsesc lucruri foarte ciudate, groaznice și chiar periculoase în interiorul hot-dog-urilor lor în mod destul de regulat.
Iar aceste incidente nu duce întotdeauna la retragerea alimentelor de pe piață și uneori clienții nici măcar nu află. Iată o listă scurtă: benzi de cauciuc, pești de argint, plastic, aglomerări de păr, sticlă, lame de ras, insecte, nasturi și pastile. Pot exista și alte părți de animale, neașteptate, folosite la fabricarea hot-dog-urilor. Botul de porc, organele animalelor, intestinele și mușchii scheletici sunt aparent printre cele mai des întâlnite.
Mai jos este un videoclip în care se demonstrează cât de nociv este un cremvrust și cum se vede la microscop. După vizionarea filmulețului, oare veți mai mânca? Mmmm…
Foto: Depositphotos.com