Epoca interbelică desemnează perioada dintre Primul și Al Doilea Război Mondial. În acest timp, România a cunoscut importante schimbări la nivelul societății, mai ales că în anul 1918 avusese loc Marea Unire. Astfel, a urmat o dezvoltare după modelul oferit de statele vestice, e drept, destul de anevoioasă.
În perioada interbelică, România a cunoscut una dintre cele mai înfloritoare momente ale sale. Industria țării s-a dezvoltat puternic cu ajutorul lui Nicolae Malaxa, fabricile foloseau tehnologiei occidentale, iar aceste schimbări se vedeau cu ochiul liber în societate.
Dezvoltarea afacerilor și creșterea populației au făcut ca România să aibă o față mai modernă. Bucureștiul a reprezentat centrul de interes pentru toată lumea, astfel că aici au apărut clădiri impozante care au schimbat aspectul Capitalei.
În perioada interbelică au fost ridicate Cercul Militar Național în 1923 și Palatul Academiei de Studii Economice în 1926. Palatul Ministerului Justiției a apărut în 1932 sub denumirea de Palatul Asociației Medicilor Veterinari și a costat 46,9 milioane de lei. Capitala primea primul zgârie-nori de pe meleaguri românești sub forma Palatului Telefoanelor, imobilul având înălțimea de 52,5 m. Palatul Regal domina centrul orașului după terminarea lucrărilor în 1937. Erau începute monumentalul Palat al C. F. R.-ului, ajuns în 1948 la 49 m, și Palatul Victoria în 1937, potrivit historia.ro.
Capitala României a trăit în această perioadă o dezvoltare pe toate palierele ei sociale. Viața a devenit mai efervescentă, având un aspect boem, fapt pentru care Bucureștiul a și fost supranumit micul Paris. În acea perioadă, în special în timpul verii, trecătorii se puteau delecta pe stradă cu tot felul de bunătăți. Astfel, cei cărora le era foame nu trebuia să intre neaparat într-un restaurant, ci puteau cumpăra de la tarabele de pe stradă, de la țuiculiță la pește, mititei și deserturi.
Chioșcurile și rafturile cu fructe de pe străzi sunt de-o bogăție neasemuită. Sute de varietăți de pepeni galbeni, zeci de varietăți de pepeni verzi, pe care omul de pe stradă îi taie sau îi sparge la marginea trotuarului și la taraba negustorului. Nu e rar spectacolul a cinci inși ghemuiți în jurul unui pepene, la un colț de stradă, cu dinții vârâți în zeama feliei, până la urechi. Pentru varietățile de nuci, struguri și prune se cere o adevărată știință.
Porumbul fiert se vinde pe străzi mai cu seamă la amiază, împăturit ca un plod în petece fierbinți, ca să nu-și piardă căldura. Pe la colțuri de stradă, unde aglomerația e mai mare, porumbul e fiert în cazane mari și ținut în butoaie, de unde e scos cu cleștele, și oferit fierbinte, învelit în cămașa lui de foi și fire de mătasea porumbului.
La noi în București, domni cu monoclu, duduițe parfumate, adastă în jurul unui grătar cu jăratec să li se coacă porumbul, pe care l-au comandat înainte de a merge la Operă, și a cărui aromă ispititoare nu îngăduie nimănui să treacă mai departe, se arată într-un articol din Realitatea ilustrată, din data de 13 noiembrie 1935.
Așadar, pe cât de înfloritoare și frumoasă a fost perioada interbelică pentru România, pe atât de grea a fost perioada postbelică când a fost instaurat comunismul și s-a trecut la modelul de dezvoltare socială impus de URSS.
Foto: bercenidepoveste.ro
