Cum arată interiorul marsupiului unui cangur?

de: Sorin Florea
07 11. 2022
cangur
Cum arata interiorul marsupiului unui cangur?

Cangurul este un animal care face parte din familie Macropodidae și este specific continentului australian. Un exemplar matur poate ajunge până la 3 metri înălțime și aproximativ 150 de kilograme. În lume, există aproximativ 45 de specii de canguri, însă cele mai cunoscute sunt cele cu blană roșiatică și gri.

Femela de cangur își ține puiul în siguranță în marsupiu

Cangurii sunt animale marsupiale, fiindcă femelele au o pungă abdominală, numită marsupiu, unde își țin puii când sunt mici pentru a-i hrăni și feri de pericole. Datorită acestei caracteristici neobișnuite, a apărut și numele de mamifere marsupiale.

Cangurii se împerechează de obicei în anotimpul ploios, iar la naștere un pui este incomplet dezvoltat, fără ochi, urechi și cu membrele foarte mici. Drept urmare, femela de cangur îl ia cu gura și îl introduce în marsupiu, acolo unde va trăi o bună bucată de vreme până va putea să se descurce singur.

În interiorul marsupiului, puiul va trăi liniștit și se va hrăni cu laptele mamei. Acesta va sta acolo între opt și nouă luni, până va fi în stare să se descurce singur. El va reveni în marsupiu doar în momentele în care simte pericolul.

Iată cum arată interiorul unui marsupiu de cangur.

Cangurii se clasifică după mărimea lor, aceștia putând să fie diferențiați după culoare, vârstă și mediul în care trăiesc. Trebuie precizat că aceste animale au culoarea specifică mediului înconjurător unde își duc viața. Cangurii mai pot fi diferențiați uneori și după coadă. Potrivit datelor oficiale, din 53 de specii de canguri, în prezent, mai sunt doar 45. Opt specii din aceste animale marsupiale au dispărut odată cu venirea europenilor pe continentul australian.

De unde vine termenul de „cangur”?

Până la venirea europenilor în Australia, erau 53 de specii de canguri, iar de atunci au dispărut 8 specii, astăzi existând numai 45 de specii. Se spune că în momentul în care au ajuns pentru prima dată în Australia (anul 1788), coloniștii britanici au zărit un animal ciudat care sărea din loc în loc.

Aceștia au chemat un aborigen și l-au întrebat prin semne ce animal era acela. Cum băștinasul repeta „kan ghu ru”, englezii au adoptat acel nume pentru animal. După mult timp, cercetatorii au constatat că băștinasul spunea, de fapt, „nu înțeleg”. Era deja prea târziu. Numele animalului a rămas „cangur”.

Foto: Pexels.com