Cum arată la interior Casa Poporului?

de: Sorin Florea
14 07. 2022
Casa Poporului c
Cum arata la interior Casa Poporului?

Casa Poporului (Palatul Parlamentului) este a treia cea mai mare clădire din lume pentru uz civil după Shinsegae Centum City, din Coreea de Sud, și fabrica Boeing din Everett, Statele Unite ale Americii. Clădirea este una imensă, atât la suprafață, cât și sub pământ. Lucrările au fost demarate la începutul anilor ’80 și au fost terminate în anul 1997. Casa Poporului a fost dorința lui Nicolae Ceaușescu de a avea o construcție măreață în spiritul arhitecturii realist-socialiste.

Pentru a face loc acestui „mastodont”, a fost ras de pe suprafața Pământului, la ordinul lui Ceaușescu, un cartier întreg cu peste 40.000 de case, mai multe biserici, instituţii ale statului şi case de valoare istorică semnificativă. Este vorba despre cartierul Uranus.

Cum arată luxul din interiorul Casei Poporului?

Palatul Parlamentului din București măsoară 270 de metri pe 240 de metri, 86 de metri înălțime, și 92 de metri sub pământ. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Clădirea este atât de mare încât 70% din ea nu este folosită deloc. Întreținerea acesteia costă enorm și toți banii vin din buzunarul contribuabililor.

Începând cu anul 1990, Casa Poporului poartă numele de „Palatul Parlamentului“ și este locul de întâlnire al senatorilor și deputaților. Clădirea a fost terminată în anul 1997, la aproximativ 8 ani după moartea lui Nicolae Ceaușescu, și are o suprafață totală de 365.000 de metri pătrați.

Interiorul Casei Poporului a fost inspirat din cel al Palatului Versailles, din Franța, fiind folosite doar două esențe de lemn scump din India și Zair. Restul materialelor sunt de proveniență românească. Sala de Plen, unde se întrunesc parlamentarii români, a fost renovată după 1990, fiind folosită o marmură verde, ușile sunt din lemn de nuc masiv, iar mobilierul este unul de lux, tapițat cu piele. La interior mai găsim un restaurant, o piscină, o saună, mai multe parcări subterane etc. Din păcate sau din fericire, o bună parte din această clădire a rămas neterminată și este în acest moment nefolosită.

Cea mai impresionantă încăpere a Casei Poporului e Sala de Plen a Camerei Deputaților, acoperită cu o cupolă din sticlă mată verde și albastră, susținută pe un cadru de alamă. Alte săli impresionante sunt: Sala Unirii, Sala CA Rosetti, Sala Take Ionescu, Sala Ion I. C. Brătianu, Sala A. I. Cuza, Sala Nicolae Iorga, Sala Nicolae Bălcescu sau Sala Drepturilor Omului. În total există 5.100 de încăperi și 500 de toalete, potrivit webphoto.ro.

Clădirea a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care: 1.000.000 metri cubi de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 metri cubi esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de metri cubi de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 metri pătrați de covoare și 3.500 metri pătrați de piele.

Iată cum arată Palatul Parlamentului la interior!

Foto: Wikipedia.org și webphoto.ro