Cum arată o căpușă? Ce faci dacă te mușcă o căpușă?

de: Sorin Florea
24 07. 2020
capusa

O căpușă poate fi periculoasă sau nu? Cum arată o căpușă? Căpușele sau ixodidele sunt un ordin de acarieni ectoparaziți ai reptilelor, păsărilor și mamiferelor. Acestea au mod de hrănire hematofag și intermitent. În România sunt 27 de specii de căpușe, iar cea mai întâlnită este Ixodes ricinus.

Cum arată o căpușă?

Căpușele au un corp acarian tipic, turtit dorso-ventral. Acestea nu au cap, antene, torace sau abdomen. Corpul lor este format din o regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma, și o regiune posterioară, idiosoma, care constituie restul organismului. Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, iar la unele specii, masculii sunt mai mici decât femelele.

Căpușele sunt active în perioada verii, în special în lunile mai-iulie. Acestea se găsesc preponderent în zonele împădurite și pe pajiștile din apropierea pădurilor. Totodată, acestea pot fi aduse în gospodării de către câinii sau pisicile care le contactează din iarbă.

Ce trebuie să faci dacă te mușcă o căpușă?

Mușcătura de căpușă poate duce la leziuni grave ale tegumentului. Trebuie specificat faptul că mușcăturile de căpușe nu dor, fiindcă înțepătura eliberează o substanță anticoagulantă și antiinflamatoare care reduce disconfortul. De aceea, multe persoane nu știu că au fost mușcate de căpușe, decât atunci când încep să apară simptome ale altor boli. În lume, există 896 de specii de căpușe clasificate în trei familii, după cum urmează:

  • argasidele sau căpușele moi (Argasidae),
  • ixodidele sau căpușe tari (Ixodidae),
  • nutalielidele (Nuttalliellidae).

Așa cum spuneam mai sus, la noi în țară au fost identificate 27 de specii de căpușe, iar cea mai întâlnită este Ixodes ricinus. Înțepătura de căpușă poate duce la paralizii, iar unele specii servesc ca vectori pentru diverse microorganisme transmițând tifosul, boala Lyme, febra recurentă etc.

În general, mușcătura de căpușă nu este ceva grav, însă ea poate fi purtătoare de diferite boli, de aceea este indicat să vă vadă un medic care să analizeze atât căpușă cât și înțepătura.

Foto: Pexels.com