Adolf Hitler este una dintre cele mai recunoscute personaje din istoria recentă a lumii. Considerat un tiran, acesta a contribuit decisiv la uciderea a milioane de oameni în timpul secolului al XX-lea. Mintea care a ținut pe jar marile țări ale lumii provine de la un om care la bază a fost un pictor. Cum arăta o zi obișnuită a tiranului Adolf Hitler?
Adolf Hitler s-a născut în anul 1889 în orașul Braunau am Inn, din Austria, și a murit în Berlin, Germania, în anul 1945. În timpul secolului anterior, Hitler pe post de Reich a condus Germania nazistă împotriva poporului evreu, iar mai târziu chiar împotriva lumii întregi.
Cu o mână de fier a condus partidul nazist și a convins milioane de oameni că ideologia lui este ideologia unei țări întregi. Pentru a ajunge în acest punct, o persoană are nevoie de foarte multă carismă, curaj și putere de manipulare. Astfel că ne putem pune întrebarea legitimă despre ce făcea Hitler pe parcursul unei zile și cum a ajuns cel mai de temut dușman pentru alți lideri politici mondiali.
Conform arhivelor păstrate de autorități, dictatorul nazist avea obiceiul de a se trezi la 10 dimineața. Lua micul dejun de cele mai multe ori cu cafea, pâine și marmeladă, iar la scurt timp își primea vizitatorii, printre care și medicul său personal.
În tot acest timp, cei mai mulți oameni, printre care și doctorul său au observat că Hitler era un om paranoic, care se temea că este urmărit, fiind destul de temperat în timpul întâlnirilor. În același timp, problemele naționale îl făceau să se culce noaptea târziu, ajungând să lucreze chiar și la 4 dimineața.
Este blând în ceea ce privește contactul personal, dar este apt să lovească la mese și să strige în timpul conferințelor, relata un prizonier de război.
Când auzim cuvântul de dictator, noi românii tindem să ne gândim prima dată la Nicolae Ceaușescu sau Adolf Hitler. Cu toate acestea, există mulți lideri politici pe care îi putem cataloga ca fiind dictatori, conducând oamenii cu forța.
Foto: Encyclopedia.ushmm.org