Cum arăta pacientul Eminescu internat la sanatoriu? Fotografia care a stârnit controverse
Mihai Eminescu este considerat a fi cel mai mare poet român din toate timpurile. Deși a trăit doar 39 de ani, Eminescu a avut suficient timp să demonstreză cât era de talentat.
Pe data de 28 iunie 1883, Mihai Eminescu a fost arestat și internat la ospiciu în urma unui episod memorabil. Aflat la Capșa, poetul a ținut un discurs „politico-socialo-national” și, din cale afară de înfierbântat, ar fi scos un pistol și ar fi spus: „Vreau să îl împuşc pe rege!”. A fost suficient pentru ca scriitorul să fie pus în cămașă de forță pentru prima dată.
Ulterior, a urmat un periplu al poetului la mai mult spitale atât din România cât și din străinătate. Poetul a petrecut la Neamț aproape o jumătate de an, de pe 6 noiembrie 1886 până 10 aprilie 1887, fiind internat la bolnița (spitalul) Mănăstirii Neamț pe baza unui certificat medical, în care se scria că Eminescu suferă de alienație mintală. În registrul de primire al așezământului s-a notat: „34 ani (?), ortodox, român, profesiunea liberă, din urbea Iași, boala: manie furibundă… delirium tremens”.
„Pe ziua de Sfinții Voievozi în anul 1886, m-au chemat la M-rea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul M. Eminescu. Și au fost acolo Ion Gheorghiță, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist. Și mi-au sărutat mâna și mi-au spus: ‘Părinte, Să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mânăstire de maici, și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină'”, avea să scrie ulterior un iermonah de la Mănăstirea moldavă.
Ce a scris Alexandru Macedonski când a aflat că Eminescu a înnebunit?
La externare, în luna aprilie a anului 1887, Mihai Eminescu părea vindecat complet. Din perioada petrecută la Neamț a rămas o fotografie celebră în care poetul apare pe un scaun, în curtea Mănăstirii, îmbrăcat într-un halat de spital.
Fotografia cu cel mai mare poet al României a fost inclusă de istoricul literar Octav Minar în „Albumul comemorativ” din 1909 cu titlul „Fotografia lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Neamţ”. Mai mulți specialiști în domeniu au contestat faptul că ea ar fi fost realizată în respectivul loc. Aceștia își susțin afirmațiile spunând că Eminescu ar fi fost într-o stare fizică precară în perioada în care era la Mănăstirea Neamț și în fotografia cu pricina arată destul de bine.
Mihai Eminescu a murit pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9, București. Poetul fusese internat cu câteva luni înainte în spitalul Mărcuța din București și apoi fusese transportat la sanatoriul Caritas. Diagnosticul? Același ca la Neamț: „Alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.
Foto: luceafarul.net