Cum arată și unde se află cea mai frumoasă grădină din România?

de: Sorin Florea
14 06. 2022
zoe-6
Cum arata si unde se afla cea mai frumoasa gradina din Romania?

Cu toții am văzut la televizor, la știri sau prin filme, grădini cu flori și plante care arată precum un colț de Rai. Surprinzător, o astfel de locație există și în România, în localitatea Banpotoc din județul Hunedoara. Aici este amenajată o grădină elegantă, precum cele aristocratice din străinătate.

În apropiere de Deva, un om de afaceri italian a cumpărat o bucată de pământ în ideea de a-și amenaja un loc de relaxare și de refugiu față de problemele cotidiene. Numai că a ieșit mai mult decât a visat.

Cum arată cea mai frumoasă grădină din România?

Giovanni Salvatelli este un italian care a venit cu afaceri în țara noastră, iar în anul 2001 a deschis în județul Hunedoara o fabrică de încălțăminte. Fascinat de peisajul pitoresc, acesta a cumpărat o casă și o bucată de pământ în localitatea Banpotoc. Aici, a început să își construiască în weekend, când avea timp, o grădină, care s-a tot extins cu timpul ajungând la ceea ce este în prezent.

Bărbatul a fost întotdeauna pasionat de plante și flori, amenajând mai multe grădini în Italia, printre care și cea de pe proprietatea lui, dar și de la casa părinților. Grădina de la Banpotoc se întinde pe o suprafață de 3,5 hectare, însă italianul dorește să o extindă fiindcă proprietatea sa este mult mai mare.

Aproximativ 95% dintre plantele folosite în grădină sunt aclimatizate la condițiile de mediu din România. Cele mai multe dintre acestea provine chiar din țara noastră, în timp ce în jur de 20% dintre ele sunt importate din Ungaria și Italia. Grădina este una imensă și este îngrijită și întreținută, în fiecare zi, de 4 până la 8 persoane. Copaci şi garduri vii atent îngrijite mărginesc drumuri curate de piatră, gazonul este moale precum un covor, iar fântâni elegante de piatră umplu aerul de prospeţime.

Locația a primit numele de „I giardini di Zoe”, în traducere liberă „Grădinile lui Zoe”. Vestea despre frumusețea acestei zone s-a împrăștiat rapid, iar turiștii au început să apară în număr tot mai mare. Drept urmare, au început să fie vândute bilete, care costă 10 lei unul, iar în felul acesta se speră ca alte proiecte asemănătoare să fie dezvoltate.

Unde se află localitatea Banpotoc?

Banpotoc este un sat în comuna Hărău din județul Hunedoara. Satul este așezat în partea de est a comunei Harau, pe malul Mureșului, la poalele Munților Metaliferi. Se află pe o zonă joasă de luncă și pe una de dealuri. Cel mai ridicat vârf are 638 m, numit „Vârful Cornetului”. Zona de dealuri reprezintă 70% din suprafața satului, potrivit Wikipedia.org.

Foto: igiardinidizoe.ro