Cum e corect, „ora 13:00” sau „orele 13:00”?
Ceasul și mai ales ora exactă este motiv de dispută printre români. Nu de alta, dar în timp ce unii spun, de exemplu, că „Evenimentul va avea loc la ora 13:00”, alții afirmă „Evenimentul va avea loc la orele 13:00”. Totuși, care este varianta corectă?
Cum e corect, „ora” sau „orele”?
Unii spun că diferența dintre cele două forme nu este de tipul corect și incorect, ci de vechimea în care numeralul a pătruns în limba română. În perioada mai veche, în secolul al XVI-lea, ora se exprima cu ajutorul substantivului… ceas.
„Mi-ar place” sau „mi-ar plăcea”? Cum e corect?
De exemplu, românii spuneau „Evenimentul va avea loc în al unsprezecelea ceas”. În alte construcții mai vechi, substantivul ceas se acordă cu numeralul la plural. De exemplu: „10 ceasuri de noapte”. Modelul la plural ar fi fost cel care a influențat pluralul folosit astăzi („orele 13:00”), mai ales când substantivul „ceas” a fost înlocuit cu „oră”.
Cum e corect, „ora 13:00” sau „orele 13:00”?
Lingviștii susțin că pentru a vorbi corect și a evita orice confuzie, cel mai bine vom spune „ora 13:00” și nu „orele 13:00”. Totuși, se pare că nici varianta din urmă nu este greșită, ci doar învechită și era folosită în româna veche.
Cum motivează alți specialiști folosirea exclusiv la singular?
Unii specialiști în limba română spun că se spune corect „ora 13:00”, nu „orele 13:00”, pentru că se referă la o singură oră, nu la mai multe (nu la treisprezece ore). Aici, numeralul exprimă valoarea orei, nu este un adjectiv, ca să se acorde cu substantivul „oră”.
„Marea majoritate” este pleonasm?
Foto: Pexels.com