Cum e mai bine la sală? Repetări puține cu greutăți mari sau invers? Instructor de fitness: „Tehnica primează!”

de: Sorin Florea
25 07. 2023
sala cu greutati

Sănătatea este cel mai important aspect al vieții umane. Fără ea nimic nu poate fi realizat, astfel că este nevoie de o dietă echilibrată și mai mult sau mai puțin sport pentru a avea un organism cât mai sănătos. Foarte multe persoane aleg să facă mișcare în aer liber, în schimb altele preferă să meargă la sală, unde se află sub supravegherea directă a unui instructor.

Repetări puține cu greutăți mari sau invers?

Fiecare persoană care merge la sală are un obiectiv. Unele doresc să piardă în greutate, în schimb altele vor să pună mai multă masă musculară pe corp, astfel că și antrenamentul diferă. Prima întrebare care apare pentru cei care merg la sală este: greutăți mai mari și repetări mai puține sau greutăți mai mici și mai multe repetări?

Instructorii de fitness recomandă ca după câteva zile antrenamentul să fie schimbat sau îmbunătățit pentru a atinge anumite performanțe fizice și sportive. Este bine de menționat că dacă faci aceleași număr de ridicări, cu același tip de greutate organismul uman se va obișnui și nu va mai depune efort. Drept urmare, performanțele nu vor mai crește.

Așadar, este indicat să se schimbe antrenamentul o dată la câteva zile, în plus devine și plictisitor să faci aceleași exerciții în fiecare zi. Cei care doresc să își dezvolte masa musculară trebuie să ridice greutăți din ce în ce mai mari, cât poate să reziste. Trebuie precizat că nu contează numărul de ridicări și cât de grele sunt ganterele. Și aici, după o anumită perioadă, organismul se obișnuiește cu greutatea și trebuie adăugată încă o ganteră pentru a forța musculatura să crească.

Instructor de fitness: „Tehnica primează!”

În ceea ce privește numărul de repetiții, acesta se poate modifica după bunul plac. Instructorii de fitness recomandă să se facă mai multe repetări cu aceeași greutate. Atunci când organismul se obișnuiește și nu mai este un efort, se poate modifica una dintre cele două variabile: fie se mai adaugă o greutate în plus, fie se crește numărul de repetări. În felul acesta musculatura va crește și se va atinge obiectivul dorit.

„Eu le recomand clienților ca întotdeauna să primeze tehnica. Așadar, de cele mai multe ori, sunt adeptul repetărilor multiple cu o greutate mai mic. În plus, este bine și pentru articulații care nu se suprasolicită”, a declarat Ionut, un instructor de fitness pentru shtiu.ro.

Nu este recomandat să depășești 16 repetări atunci când ridici greutăți. Dacă ți se pare puțin, înseamnă că trebuie să mărești greutatea. Pentru a evolua treptat, este necesară alternanța între creșterea greutății și mărirea numărului de repetări, potrivit dozadesanatate.ro.

Foto: shtiu.ro