Emoție pe acorduri de vioară. Cum i-a cântat George Enescu muribundului Ștefan Luchian în ultimele sale clipe?

Ștefan Luchian s-a născut la Botoșani în 1868. A fost fiul maiorului Dumitru Luchian si al Elenei Chiriacescu. Familia Luchian s-a mutat la București în 1873, iar mama sa a vrut să urmeze calea tatălui său și să se înscrie la Școala Militară, dar în schimb a ales să se înscrie în 1885 la clasa de pictură de la Școala de Arte Plastice, unde a fost încurajat să urmeze o carieră în pictură de către Nicolae Grigorescu, a cărui operă urma să aibă un impact major asupra întregii sale creații.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, arta românească a trecut printr-un proces de modernizare și armonizare cu Occidentul.

Nicolae Grigorescu, Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost trei nume mari care au dominat pictura românească la acea vreme. Ulterior, Ștefan Luchian a făcut o trecere fabuloasă de la stilul tradițional cu care erau obișnuiți criticii din trecut la unul asemănător impresionismului.

Cum i-a cântat George Enescu muribundului Ștefan Luchian în ultimele sale clipe?

În vara anului 1916, în București, Ștefan Luchian își trăia ultimele clipe. Avea 30 de ani când a aflat că suferă de scleroză multiplă. Timp de 18 ani, acesta a luptat cu boala cumplită care îi distrugea funcțiile motorii și capacitatea de a se mișca în voie așa cum se obișnuise până atunci.

După o viața fără griji, sărăcia l-a cuprins o dată cu boala. Toată averea s-a a pierdut-o din cauza unor cheltuieli necorespunzătoare și a caracterului său boem. Tablourile sale nu se mai vindeau, iar singura sursă de venit era în urma cântatului la flaut la Teatrul Național.

Cumplita boală, totuși, l-a ambiționat să picteze până în ultima clipă. Din pasiune pentru pictură, Ștefan Luchian a cerut ca pensula să-i fie legată de mâini. Cel care l-a ajutat să facă acest lucru a fost chiar Nicolae Tonitza.

„I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte şi mâna lui a început să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător. Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi, într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile”, a mărturisit Nicolae Tonitza, potrivit ziarulmetropolis.ro.

De asemenea, în ultimele sale clipe, Ștefan Luchian a primit o vizită neașteptată a marelui compozitor, pianist și dirijor român, George Enescu. Povestea întâlnirii a fost redată spectaculos chiar de către Tudor Arghezi.

„Luchian plângea, plângea de o emoție fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu pelerină, strecurată în odaia lui mută. Umbra a scos din pelerină o vioară și a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică din altă lume. Apoi, umbra și-a luat vioara și pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului și i-a spus `Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu`”, a rememorat marele Arghezi.

Ștefan Luchian a murit pe data de 28 iunie 1916, la vârsta de 48 de ani. Supranumit „Poetul plastic al florilor”, Ștefan Luchian a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Foto: Wikipedia.org