Rusul umilit! Cum i-a dat peste nas Mao Zedong rusului Nikita Hrușciov?
Mao Zedong a rămas în istorie ca unul dintre cei mai mândri și duri lideri chinezi și unul dintre cei mai de temuți dictatori din toate timpurile. După 1949 când a ajuns președintele Chinei, acesta a făcut orice pentru a rămâne în funcție, omorând aproximativ 70 de milioane de oameni, care s-au opus regimului său într-un fel sau altul.
Gândirea lui Mao a fost influențată de concepțiile marxist-leniniste, însă liderul chinez a adăugat și propriile sale idei politice și strategii militare. Drept urmare, în jurul său a fost creat un cult al personalității și a apărut concepția maoistă, care prevedea ca un stat să fie organizat pe umerii țăranilor, cei care urmau să fie puterea de muncă.
Cum l-a umilit Mao Zedong pe Nikita Hrușciov?
Mao Zedong a fost un lider mândru din toate punctele de vedere. Era necesar ca deciziile sale să fie executate fără să fie discutate, iar acolo unde el ajungea, primirea trebuia să fie la cele mai înalte standarde și unică prin manifestație. Totuși, au existat și lideri de stat care nu i-au întins covorul roșu. Unul dintre ei, rusul Nikita Hrușciov. Drept urmare, șeful statului chinez nu a uitat cum a fost primit în URSS și s-a răzbunat cu prima ocazie avută.
Mao Zedong a vizitat Moscova în anul 1949 și nu a fost impresionat deloc, fiindcă a fost primit ca un oaspete oarecare, și nu ca unul deosebit de important. La eveniment au mai participat și alți lideri de stat, de la acea vreme, sărbătorind cea de-a 70-a aniversare a lui Iosif Stalin. Ca atare, când liderul sovietic Nikita Hrușciov a vizitat China, în anul 1958, a reprezentat momentul oportun pentru Mao Zedong pentru a se răzbuna.
Liderul chinez a organizat întâlnirea oficială cu omologul său rus într-o piscină, știut fiind faptul că Hrușciov habar nu avea să înoate. Totodată, Mao a ordonat ca liderul sovietic să fie cazat într-un hotel vechi, fără aer condiționat.
Întâlnirea oficială din piscină a rămas în istorie prin felul cum Mao l-a umilit pe Hrușciov. Liderul chinez dădea ture de bazin, în timp ce omologul rus stătea pe loc, unde apa era mai mică. Și pentru a se răzbuna complet Mao i-a sugerat lui Hrușciov să vină în zona adâncă a piscinei, punându-i la dispoziție o saltea plutitoare.
Între noi fie vorba, eu mai mult țopăi atunci când înot. Nu sunt prea priceput. Și Mao înota, dându-se în spectacol, în timp ce își expunea opiniile politice. Era felul lui de a se pune într-o poziție avantajoasă, avea să povestească ulterior liderul URSS într-o discuție cu artiștii ruși.
Mao Zedong este privit, și în prezent, ca un mare lider chinez, un spirit revoluționar și un strateg militar desăvârșit, care a adus la formarea Chinei moderne. Mao Zedong a murit la vârsta de 82 de ani, în urmă unui infarct miocardic, și este înmormântat într-un mausoleu dedicat liderului comunist.
Foto:Wikipedia.org