Cum i-a distrus Elena Ceaușescu viața Zoiei?
Elena Ceaușescu, pe numele de naștere Lenuța Petrescu, a fost soția lui Nicolae Ceaușescu. Cei doi au condus România după propriile convingeri, aducând populația la limita sărăciei. Cuplul dictatorial a fost ucis pe data de 25 decembrie 1989, după o simulare de proces unde au fost condamnați la moarte.
Elena Ceaușescu a început să-și facă simțită prezența în conducerea țării după 1971, până atunci fiind doar soția președintelui României. Potrivit Wikipedia.org, după aceea dată, Lenuța a deținut funcțiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri, având un rol politic tot mai important în deciziile statului.
Elena Ceaușescu și-a controlat la sânge proprii copii
Nicolae și Elena Ceaușescu au avut trei copii, doi băieți și o fată: Valentin, Nicu și Zoia. Lucrurile nu au fost simple pentru aceștia, fiindcă mama lor a fost obsedată să le controleze viața. Ba mai mult, Zoia a fost foarte afectată, deoarece nu reușea să fie stăpână pe propriul destin.
Voia să controleze totul (Elena Ceaușescu n. r.). Asta este adevărat. Cel mai tare lucru din ce a făcut ea este cum s-a comportat cu copiii. Adică i-a sufocat, pur și simplu, și i-a obligat să o ia pe un drum pe care nu l-au vrut. A sufocat-o pe Zoia până a nenorocit-o într-un fel, pentru că Zoia a suferit enorm. Noroc că l-a găsit pe Mircea, într-un final. A avut niște băieți extraordinari de buni cu care nu a putut să se căsătorească. Dacă ei nu voiau să te căsătorești (Elena si Nicolae Ceaușescu n. r.), nu te căsătoreai, a povestit Mihaela Ceaușescu, verișoara Zoiei, potrivit evz.ro.
Nimeni nu o plăcea pe Elena Ceaușescu
Nepoata Elenei Ceaușescu a mărturisit că mătușa ei era o fire dură, antipatică, pe care nimeni o plăcea. Aceasta rareori era văzută zâmbind și toți ii știau de frică.
Era antipatică. N-avea simțul umorului și era rigidă. Mie nu-mi plac oamenii rigizi. Adică fără zâmbete, fără drăgălășenii, fără înțelegere… Dar asta nu înseamnă că în momente-cheie, și un moment-cheie pentru mine a fost divorțul, când până la urmă a zis: «Lăsați-o, mă, să divorțeze, că asta își pune capăt zilelor. Avem vreo daravelă în familie.» Că am zis că mă arunc de la etaj, a mărturisit Mihaela Ceaușescu, căreia niciun judecător nu a vrut să-i încheie divorțul, până când nu a primit aprobarea Elenei Ceaușescu, conform sursei citată mai sus.
Se pare că Elena Ceaușescu nu a distrus doar viețile românilor ci și a propriilor rude, cărora le controla viața la sânge.
Foto: Wikipedia.org