Cum l-a trimis în arest Ferdinand I pe fiul său, Carol al II-lea? Apoi, Carol s-a împușcat în picior și a amenințat cu sinuciderea

31.05.2022
Cum l-a trimis în arest Ferdinand I pe fiul său, Carol al II-lea? Apoi, Carol s-a împușcat în picior și a amenințat cu sinuciderea

Carol al II-lea a fost o reală problemă pentru România, dar și pentru familia regală încă din tinerețe. Spiritul său rebel a făcut ca acesta să nu țină cont de prerogativele care îi reveneau și a ales să-şi rişte viitorul pentru o iubire adolescentină. Viitorul lui și viitorul patriei.

În anul 1913, principele Carol a cunoscut o pe Ioana Maria (Zizi) Lambrino la o petrecere privată, iar între cei doi s-a născut imediat o idilă. Fata era educată și stilată, fiindcă studiase muzica și literatura. În anul 1918, în timpul Primului Război Mondial, prințul moștenitor se afla la unitatea de vânători de la Târgu Neamț. Spre sfârșitul lunii august, acesta dezertează și fuge la Odessa, unde, în mod surprinzător, se căsătorește cu Zizi.

Nimeni nu dăduse vreo însemnătate deosebită flirtului, și mai ales, nimeni nu-și închipuia că se va merge până la o căsătorie și aceasta sub auspiciile cotropitorilor țării sale, a scris fostul premier al României I.G. Duca în amintirile sale.

Lucrurile erau destul de grave, deoarece căsătoria dintre un membru al familiei regale și o persoană de rând, fără titlu regal, era strict interzisă. După oficierea căsătoriei, Carol a trimis o telegramă în țară în care a anunțat evenimentul și nu le-a dat prea multe variante părinților săi.

Eu am luat în căsătorie pe Zizi Lambrino. Pot să mă întorc cu ea sau iau drumul Franței?

De ce s-a împușcat Carol al II-lea?

Familia regală a fost revoltată de decizia principelui, astfel că regele Ferdinand I l-a trimis pe colonelul britanic Joseph Boyle să-l aducă acasă pe  Carol. Oamenii politici erau revoltați și cereau dezmoștenirea acestuia, însă fără succes.

Cu toate că a fost adus în țară cu forța, principele Carol nu a dorit să renunțe la căsătoria cu Zizi Lambrino, iar, drept urmare, regele l-a condamnat la 75 de zile de detenție. În cele din urmă, Carol a fost de acord cu desfacerea căsătoriei, care a fost anulată prin decizia Înaltei Curți de Casație din 8 ianuarie 1919.

Ulterior, regele l-a trimis pe Carol pe front în Ungaria, iar acesta a trimis o telegramă, în țară, în care a anunțat că abdică dacă nu îi este recunoscută relația cu Zizi. Ba mai mult, principele s-a împușcat în picior și a amenințat că se sinucide.

În ianuarie 1920, femeia i-a născut un copil lui Carol, pe care l-a numit Mircea Grigore Carol, însă acesta nu a fost recunoscut niciodată oficial. Zizi a acceptat să semneze un document prin care „se obliga a nu ridica nici un fel de pretențiuni și a nu face nici un alt act vexatoriu sau dăunător pentru vreunul dintre membrii familiei regale, oricare ar fi el”, contra unei rente anuale de 110.000 de franci.

Zizi Lambrino s-a mutat în Franța, iar principele Carol s-a căsătorit cu prințesa Elena a Greciei. Zizi Lambrino s-a stins din viață pe data de 11 martie 1953 la Neuilly-sur-Seine, cu o săptămană înainte de moartea lui Carol al II-lea.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot