Cum să digeri mâncarea mai repede?

de: Ana-Maria
10 08. 2020
pexels-photo-3754296

Organizația Mondială a Sănătății recomandă pentru o alimentație sănătoasă să avem o varietate de alimente în meniul zilnic, un consum redus de zahăr, sare și grăsimi.

O alimentație corectă înseamnă trei mese principale pe zi, dar de cele mai multe ori din cauza programului încărcat la muncă, multe persoane ignoră acest lucru și mănâncă chiar o singură dată pe zi, de regulă seara, când ajung acasă și atunci golesc frigiderul.

La polul opus, mai sunt și persoanele care mănâncă des, pe fugă și consumă alimente de tip fast-food, şhaorma, gogoşi şi alte produse de patiserie.

Din cauza unei alimentații dezechilibrate, mulții dintre noi se confruntă aproape zilnic cu un disconfort digestiv. Simptomele care apar din cauza acestui disconfort sunt senzaţia de prea plin, balonare abdominală, arsuri la stomac, reflux gastro-esofagian, lipsă de energie.

Ce alimente se digeră într-un timp scurt?

Apa ajunge cel mai repede în stomac, în timp ce alimentele semi-lichide, salate, legume sau fructele (pepene roșu, pepene galben, portocale, grapfruit, struguri, mere, pere, etc) se digeră între 20-40 minute. Tot în categoria alimentelor ușor de digerat sunt si zucchini, broccoli, porumbul și varza.

Pentru o digestie sănătoasă specialiștii recomandă consumarea alimentelor în ordinea digerării, cele mai ușoare la început și apoi cele care au nevoie de mai mult timp pentru a se digera, cum ar fi carnea, peștele, lactatele și carbohidrații.

Sfaturi pentru a elimina disconfortul digestiv

Pentru a ține departe aceste probleme, este indicat de evitat alimentele foarte condimentate și foarte acide, cele afumate, marinate, băuturile carbogazoase și alcoolul în exces.

Atunci când preparăm totuși alimente benefice sistemului digestiv este foarte important și modul de preparare a lor. Limitarea grăsimilor necesare gătirii, degresarea alimentelor punându-le pe un șervețel din hârtie sau optarea pentru gătirea la abur, la cuptor sau pe grătar sunt câteva din regulile generale pe care ar trebui să le luăm în considerare.

Pentru a fi în formă, pe lângă alimentația corectă, mișcarea este aliatul potrivit. Un stil de viața activ cu exerciții fizice zilnice, ameliorează dispoziţia, reduce stările de depresie, de anxietate şi stresul.

Digestia începe din cavitatea bucală, de aceea este foarte important să mănânci în liniște, mestecând bine alimentele, astfel activitatea tubului digestiv se va ușura și se va evita balonarea după masă. Experții în nutriție recomandă ca mâncarea să fie mestecată de 30-40 de ori pentru ca saliva să fie bine amestecată cu hrana și sucul digestiv să fie activ. De asemenea, masa ar trebui să dureze o oră sau cel puțin să nu fie luată în grabă.

Un alt aspect recomandat de specialiști este de a renunța la a face mai multe lucruri deodată, cum ar fi vorbitul la telefon, statul la laptop, tabletă sau televizor pentru că acest lucru ne-ar distrage atenția și digestia ar fi tulburată.

Foto: Pexels.com