Cum se duelau bărbații români pentru o femeie acum 100 de ani?

20.08.2021
Cum se duelau bărbații români pentru o femeie acum 100 de ani?

Au apus vremurile în care bărbații își provocau adversarii la duel. Fie că era vorba despre duel cu spada sau cu pistolul, și pe teritoriul țărilor române au existat o mulțime de dueluri care s-au sfârșit tragic pentru unii dintre protagoniști. Cele mai multe confruntări porneau, cum altfel, dacă nu de la femei. Site-ul shtiu.ro readuce în atenția cititorilor un duel care a avut loc în urmă cu peste 100 de ani și modul în care era relatat de presa vremii.

Ce însemna un duel?

În anul 1896, conform cărţii-document „Duelul călăuză în chestiuni de onoare” semnată de locotenentul I Pleşoianu şi O. Schachowski, duelul era definit ca fiind orice „luptă cu arme omorâtoare între două persoane. În special se numeşte duel lupta între două persoane cu arme omorâtoare şi de acelaşi fel, pentru reparaţiunea onoarei atinse, sub condiţiuni fixate”.

Astfel de înfruntări aveau loc, mai ales, în orașele mari ale țării și, de cele mai multe ori, din pricina unei femei. Au fost însă și situații în care s-a ajuns la duel din pricina unor ofense între bărbați. Totuși, practica era interzisă prin lege şi se pedepsea conform codului penal în vigoare. Acest lucru nu-i oprea pe temerarii care voiau să-și facă dreptate singuri.

De exemplu, în anul 1893 a avut loc un duel în Craiova între doi masculi care disputau o femeiel. Confruntarea a fost relatată în presa vremii astfel:

”La Craiova, răzbunătorii paraponisiţi nu îşi găsesc satisfacţie decât în duel. În seara zilei de 9 august, I.P. şi N., propietari, din cauza unei femei pe care amândoi o iubeau, s-au provocat la duel, alegându-şi ca armă pistolul la distanţa de 20 de paşi. Locul, lângă comuna Breasta. După două schimbri de gloanţe n-au fost câtuşi de puţin zgâriaţi. Nu după multă vreme, apucându-se de ceartă, s-au luat la bătaie în toată puterea cuvântului, încât nici unul nu mai rămăsese cu haine pe ei. Orice am zice, tot e mai bun obiceiul cel vechi, bătaia ca la uşa cortului, căci, aşa cum se vede, cu duelul nimic nu rezolvi”, nota Curierul Olteniei din data de 16 august 1893.

Natalia Balș, femeia celebră care și-a pierdut bărbatul într-un duel

Fiica cea mică a lui Ioan Grigore Ghica (politician și diplomat român, fiul ultimului principe al Moldovei, domnitorul Grigore al V-lea Ghica) a stârnit adevărate pasiuni printre bărbați. Aceasta s-a căsătorit la vârsta de 15 ani cu Costache Balș, un dregător domnesc. Contele von Stolberg, un locotenent din Austria, a pus ochii pe frumoasa Natalia. Soțul gelos, jignit din cale afară, l-a provocat pe rivalul său la duel. Din păcate, soțul a sfârșit tragic lăsând-o pe frumoasa Natalia văduvă de tânără.

„Cei doi tineri s-au asezat fata în faţă, în vestitul Copou, unde, la primul schimb de focuri, Balş, lovit în inima, ironica pecete a soartei, îşi sfârşeşte tinereea de abia începută“.

Un român a omorât un om important din Germania în urma unui duel

Liderul socialist german Ferdinand Lassalle și-a găsit sfârșitul la mijlocul secolului al XIX-lea în urma unui duel desfăşurat într-o pădure de lângă Geneva, în Elveţia. Criminalul? Tânărul român Ioan Racoviţă (foto jos), nepot şi strănepot de voievozi. Motivul duelului a fost o femeie pe nume Elena von Dönniges. Ferdinand Lassalle avea 39 de ani la momentul decesului.

În mod hilar, după ce reușeste să o ia de nevastă pe tânăra bavareză, Ioan Racoviţă moare și el la câteva luni de la nuntă, în împrejurări stranii.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot