Cum se estimează numărul real al unei mulțimi?

11.06.2018
Cum se estimează numărul real al unei mulțimi?

Protestele și mitingurile din ultima vreme din țara noastră sunt un motiv suficient să lase loc de dispute și interpretări cu privire la numărul celor care participă. Cei interesați să fie cât mai mulți oameni prezenți vor spune că au fost sute de mii, pe când cei neinteresați vor minimaliza numărul pe cât posibil. Totuși, cum se estimează numărul real al unei mulțimi?

Cum se estimează numărul unei mulțimi?

Cea mai renumită metodă de estimare a numărului de persoane dintr-o mulțime mare, care mai este cunoscută și sub numele de  metoda Jacobs, este, de fapt, destul de simplă. Tehnica este numită după Herbert Jacobs (1903-1987), profesor de jurnalism la UC Berkeley, care a pus la cale metoda în timp ce încerca să estimeze amplitudinea protestelor contra războiului Vietnam, chiar de la fereastra biroului său. Se întâmpla în anii ’60 atunci când protestele împotriva conflictului din Vietnam erau în toi în Statele Unite ale Americii.

Jacobs a observat că suprafața pe care aveau loc protestele era formată din pătrate de vegetație, astfel încât se putea număra cu atenție câți manifestanți se află pe un metru pătrat. Exact ca pe un caiet de matematică. Dacă se poate aproxima câți protestatari se află într-un pătrat pe imaginile trasate, rezultatul se va înmulți cu numărul de pătrate. Mulțimile care nu sunt dispersate se pot calcula mai ușor.

Cu alte cuvinte, cunoașterea suprafeței totale înmulțită cu densitatea mulțimii ar trebui să fie suficientă pentru un calcul estimativ. Conform istoricului în ceea ce privește estimările, o mulțime destul de „strânsă” are cam o persoană la fiecare 2,5 metri pătrați. O mulțime mai „lejeră” va avea aproximativ o persoană pe 4,5 metri pătrați.

De ce moneda românească se numește „leu”? De unde vine denumirea de „leu”?

Dacă se folosește metoda Jacobs, procentul de eroare în estimarea mulțimii este, de obicei, 10-20%. Când vine însă vorba de mulțimi mari, estimările sunt greu de făcut și cea mai simplă metodă este o fotografie aeriană. Iar Google Earth este o unealtă numai bună pentru a calcula cât de mare este suprafața pe care are loc un protest sau o manifestație.

Câți protestatari au fost în Piața Victoriei?

Puse față în față, protestele faţă de OUG 13 și mitingul PSD au fost estimate diferit la mai multe posturi de televiziune. Televiziunile pro-PSD afirmă că la mitingul PSD s-au adunat în jur de 300.000 de oameni. La protestele față de OUG 13 aceleași surse au estimat că au fost în jur de 130.000 de manifestanți. S-a întâmplat și invers și au existat stații de televiziune care au susținut că la protestele față de OUG 13 au fost mai mulți oameni. Deși e greu de făcut o estimare exactă, diferența dintre cele două manifestații pare a fi destul de mare, cu toate că protestatarii au fost dispersați pe o suprafață asemănătoare.

Manifestatie

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot