Perlele naturale sunt produse de scoici, iar pentru a fi mai preciși acestea sunt realizate doar de stridii. Procesul este unul complex, care necesită timp, însă rezultatul final este extraordinar de frumos. Perlele naturale cele mai prețioase sunt cele extrase din scoicile care trăiesc în oceanele lumii.
Perla este o combinație de carbonați de calciu (aragonit, calcit), niște cristale care determină prin fenomemul interferență luciul perlei, și o substanță organică proteică complexă numită „conchin“ sau „conchiolină”, potrivit Wikipedia.org. Procesul de realizare a perlei are loc din pură întâmplare, atunci când în scoică intră un intrus microscopic care o irită. Drept urmare, scoica. pentru a se proteja îmbracă, parazitul în straturi de sidef pentru a-l acoperi.
Perlele naturale au o varietate de forme și mărimi, iar specialiștii în domeniu le evaluează în funcție de luciu. Practic, cu cât o perlă este mai lucioasă cu atât aceasta este mai valoroasă. Potrivit statisticilor, rata ca o scoică să producă o perlă este de 1 la 1.000. De aceea, perlele naturale sunt atât de scumpe.
Încă din cele mai vechi timpuri, perlele au fost folosite ca obiecte vestimentare, fiind utilizate la realizarea diferitelor bijuterii. În diferite culturi, acestea erau considerate aducătoare de noroc și fericire. Se spune că, la un moment dat, frumoasa Cleopatra a introdus o perlă într-un pahar cu vin iar după aceea l-a băut, pentru a câștiga un pariu cu Marcus Antonius.
Cea mai mare perlă naturală din lume are 67 de centimetri lungime, 30,5 centimetri lățime și cântărește 34 de kilograme. Impresionant, nu-i așa? Aceasta a fost descoperită în anul 2006 și a fost evaluată la 100 de milioane de dolari. Recordul anterior era deținut de o perlă nesidefată produsă de către scoica numită „Tridacna Gigas”. Inițial, a primit numele de “Perla lui Allah”, iar ulterior “Perla lui Lao Tzu”. În anul 2006, perla era evaluată de specialiști în domeniu la peste 61 de milioane de dolari.
Procesul de extracție a perlei din scoică este unul laborios și necesită câteva instrumente specifice, precum și multă atenție pentru a nu aduce daune frumosului obiect natural rotund din sidef. În filmulețul de mai jos puteți vedea cum este extrasă o perlă dintr-o scoică.
Foto: Pexels.com