Cum se face caracterizarea unui personaj? De ce trebuie să ținem cont? Exemplu: caracterizarea lui Ilie Moromete
Una dintre cerințele profesorilor de limba română este caracterizarea personajelor din operele literare. De ce trebuie să se țină cont atunci când caracterizăm un personaj?
Caracterizarea unui personaj este un proces important în scrierea literară sau în dezvoltarea personajelor într-o poveste. Aici sunt pașii principali și aspectele cheie de luat în considerare:
Descrierea fizică: În primul rând, puteți începe prin a oferi detalii despre aspectul fizic al personajului, cum ar fi înălțimea, culoarea părului, a ochilor, trăsăturile faciale, îmbrăcăminte și orice alte caracteristici fizice relevante. Cu toate acestea, nu te opri doar la aspectul exterior; gândește-te la cum aceste detalii fizice pot reflecta personalitatea sau istoria personajului.
Descrierea psihologică: De asemenea, este esențial să dezvoltați o înțelegere profundă a psihologiei personajului. Ce gânduri, sentimente, și motivații au? Ce le place sau ce îi sperie? Cum reacționează în diverse situații și cum evoluează pe parcursul poveștii? Aceste aspecte ale caracterului sunt cruciale pentru a face personajul credibil și interesant.
Relațiile cu ceilalți: Personajele nu există în izolare; ele interacționează cu ceilalți din poveste. Gândește-te la felul în care personajul tău se raportează la ceilalți, cum se formează și evoluează relațiile cu alți personaje și ce învață unul despre celălalt.
Arcul narativ: Personajele ar trebui să aibă un arc narativ, o evoluție a caracterului în timpul poveștii. Acest arc poate implica schimbări în personalitate, încredere în sine sau alte transformări semnificative. Fără un arc narativ, personajele pot părea statice și puțin interesante.
Motivația: Înțelege ce motivează personajul să acționeze într-un anumit fel. Motivația poate veni din dorințe personale, dintr-o dorință de a atinge un obiectiv sau din alte factori. Motivația ajută la justificarea acțiunilor personajului și face ca acestea să fie mai credibile.
Limbaj și dialog: Stilul de vorbire al personajului, vocabularul, tonul și modul în care se exprimă pot dezvălui aspecte importante ale caracterului său. Limbajul și dialogul pot oferi indicii despre educație, personalitate, origine și multe altele.
Apariții și simbolism: Poți utiliza aparițiile fizice ale personajului sau obiecte simbolice care îl înconjoară pentru a sublinia aspecte ale caracterului sau teme din poveste.
De ce trebuie să ținem cont de toate aceste aspecte? Pentru că o caracterizare bine dezvoltată face ca personajul să pară real și memorabil, ceea ce îmbunătățește experiența cititorilor sau spectatorilor. Personajele complexe și credibile adaugă profunzime poveștii și permit cititorilor să se identifice cu ele sau să le înțeleagă mai bine. Iată un exemplu de caracterizare:
Caracterizarea lui Ilie Moromete
În cadrul literaturii postbelice, Marin Preda este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori care a adoptat formula estetică a realismului. Tema majoră a creaţiei lui Preda este relaţia individului cu istoria/timpul din perspectivă socială sau politică. Însă autorul abordează în creaţia sa şi teme precum familia, copilăria, satul, războiul. Ca orice romancier de valoare, scriitorul debutează cu nuvele ce vor deveni nucleele epice ale marilor sale romane. La fel se întâmplă şi cu romanul Moromeţii, creaţie în două volume publicate în 1955 (volumul I) şi 1967 (volumul II), anticipată de nuvelele Dimineaţă de iarnă, O adunare liniştită, În ceată, Calul, Colina şi, mai ales, de schiţa Salcâmul.
Romanul Moromeţii are ca temă relaţia om-timp, romanul fiind guvernat încă de la început de această coordonată, dar şi de tema familiei. Titlul ,,Moromeţii” anticipează această temă a familiei, plasând în centrul evenimentelor o familie de ţărani din SilişteaGumeşti, Câmpia Dunării, care se confruntă cu transformări istorice ce îi determină destrămarea.
În prim-planul acestei familii, stă personajul Ilie Moromete, inspirat de către autor din personalitatea tatălui său, Tudor Călăraşu. Spre deosebire de alte personaje din literatura română care ilustrează tipologia ţăranului, Moromete reprezintă ţăranul contemplativ cu spirit reflexiv, inteligent şi ironic. Ilie Moromete ilustrează destinul unei lumi tradiţionale care se stinge în faţa schimbărilor istorice. El este un personaj exponenţial pentru cei care credeau că ţăranul trebuie să aibă pământ şi o familie unită.
Totuşi, Ilie Moromete depăşeşte limitele tipologiei şi este un personaj care se dezvoltă treptat şi care îşi dezvăluie o complexitate de trăsături ce fac din el un personaj rotund. În roman, se insistă asupra portretului moral al personajului care este realizat prin procedee tradiţionale precum caracterizarea directă şi caracterizarea indirectă. Astfel, prin caracterizarea directă făcută de către narator la începutul volumului I, Capitolul al X-lea, se precizează vârsta personajului: ,,era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ‘911 făcuse războiul) şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea cuiva”
Personajul Ilie Moromete este surprins în mai multe ipostaze: pater familiae (tată şi soţ), lider al unei comunităţi săteşti, dar şi în relaţie cu pământul. Astfel, prin caracterizarea indirectă, faptele dezvăluie un cap de familie autoritar, care îşi impune uneori prin forţa fizică respectul în faţa familiei. În sat, Moromete este un om apreciat, are prieteni precum Cocoşilă şi Dumitru lui Nae, participă la discuţiile despre politică care nu încep decât în prezenţa lui, pentru că numai el ştie cum să citească şi să interpreteze evenimentele. Toate acestea îl dezvăluie indirect ca pe un personaj inteligent şi comunicativ. Replicile sale, spuse atât în prezenţa prietenilor cât şi în discuţiile din familie sau cu alţi vecini, îi conturează spiritul ironic. Moromete are şi capacitatea de a disimula, adică de a-şi masca cu mare stăpânire de sine adevăratele trăiri, caracteristică surprinsă indirect atunci când vecinul Tudor Bălosu îi cere să-i vândă salcâmul şi locul din spatele casei, sugerându-i că nu va avea de unde să facă rost de bani pentru a-şi plăti datoriile sau atunci când este ameninţat de către agentul fiscal, Jupuitu, că îi va lua caii şi alte lucruri din casă, dacă nu îşi va plăti impozitele.
Personajul are o atitudine specială faţă de pământ. Spre deosebire de Ion, personajul lui Rebreanu, dornic să obţină pământul care să îi aducă demnitate socială şi umană, personajul lui Moromete trebuie doar să îşi păstreze pământul, deoarece acesta îi dă independenţă şi libertate de gândire, dar îi asigură şi produsele ce vor hrăni membrii familiei sau îi vor acoperi cheltuielile. În această idee, spre deosebire de alţi ţărani din sat, Moromete nu îşi vinde pământul şi speră că păstrarea acestuia îi va ţine unită familia.
Greşeala lui Moromete este însă aceea de a face prea multe datorii pe care le amână nepermis de mult, sperând că va găsi o soluţie. Acest mod de gândire este reflectat prin autocaracterizare în finalul celui de-al doilea volum, în discuţia lui Moromete cu doctorul, căruia îi spune: ,,Domnule, … eu totdeauna am dus o viaţă independentă.”
Această ,,independenţă” combinată cu autoiluzionarea, şi proiectată în contextul schimbării ordinii sociale va fi cea care va determina destrămarea familiei şi ulterior pierderea pământului.
În cel de-al doilea volum, se accentuează dimensiunea tragică a personajului care încearcă schimbarea însă nu se potriveşte cu aceasta şi devine din ce în ce mai „tulbure şi însingurat”. Intrând în conflict cu noua mentalitate, chiar şi cu modul de gândire al fiului
său Niculae, nemaiputând să îşi aducă familia, personajul se închide în sine şi se prăbuşeşte puţin câte puţin.
Modalităţile tradiţionale de caracterizare, directă şi indirectă, sunt completate de tehnici moderne de realizare a portretului moral al acestui personaj, precum analiza psihologică, monologul interior, gestica, mimica. Monologul de pe piatra de hotar, din volumul al doilea, ilustrează prăbuşirea morală a lui Ilie Moromete, care susţine: „Am făcut tot ce trebuia… le-am dat tot ce era, la toţi, fiecăruia ce a vrut… Ce mai trebuia să fac şi n-am făcut?… s-au luat după lume, nu s-au luat după mine!”
Un alt monolog semnificativ este cel din momentul în care Moromete, aflat în ploaie, sapă un şanţ şi consideră că rostul său în lume nu a fost greşit: ,,Până în clipa din urmă omul e dator să ţină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine ştie ce s-o alege de el…măcar… eu tot am făcut ceva, am crescut şase copii şi mi-am ţinut pământul până în momentul de faţă…- că n-au vrut să-l muncească, ce să le fac eu?, toată viaţa le-am spus şi i-am învăţat.”
Personajul Ilie Moromete este, aşa cum aprecia şi criticul literar Nicolae Manolescu, ,,cel din urmă ţăran”, este simbolul unui destin dramatic care nu poate supravieţui prin concepţia sa despre viaţă schimbărilor aduse de timp. El reprezintă apusul lumii tradiţionale pe care s-a întemeiat utopic o nouă lume, ce a înţeles că trebuie să se impună prin distrugerea unei civilizaţii străvechi şi a unei înţelepciuni milenare.