Cum se face socata? Rețetă de socată

de: Sorin Florea
25 05. 2020
socata

Cum se face socata? Socul este o plantă foarte populară, în România, existând numeroase legende despre proprietățile sale curative venite din Orientul Mijlociu, nordul Europei și al Africii. Socul este un gen de plante din grupa arbuștilor, cu 20-30 de specii. Genul face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra).

Florile acestei plante apar primăvara și au un miros plăcut, în timp ce frunzele au un miros neplăcut atunci când sunt frecate în mâini. Fructele se prezintă sub forma unor bobițe negru-violacee de 6–8 mm, dispuse în ciorchine.

Cercetările au evidențiat proprietățile benefice ale socului asupra organismului uman. În scopuri medicinale, se folosesc de la soc florile, fructele și scoarța, bogate în ulei volatil, tanin, mucilagii, flavonozide, amine, etilamină, vitamina C și vitaminele din complexul B, izobutilamină.

Socata, o băutură sănătoasă

Socata este o băutură dulce acrișoară, realizată din flori de soc, zahăr (miere) și lămâie. Socata era o băutură consumată la greu în anii 1970-1980, pe atunci nefiind pe piață atât de multe sucuri. Sunt fel de fel de rețete cu această băutură, însă cea tradițională este cea mai gustoasă. Vă prezentăm mai jos cea mai bună rețetă de socată.

Ingrediente:

  • 12-14 flori de soc mari cât palma, parfumate
  • 4 lămâi,
  • 10 litri de apă,
  • 1 kg de zahăr,
  • 10 boabe de orez (pentru fermentație) sau 5 grame de drojdie proaspătă.

Florile de soc se pun în borcan, peste care se adăugă apa şi lămâile tăiate felii și stoarse bine de suc în apă. Partea albă a cojii este cea care dă gustul amar. Borcanul se acoperă şi se lasă o zi. A doua zi se pune zahărul și boabele de orez sau drojdia. Se amestecă bine compoziția, se acoperă recipientul și se lăsă la fermentat încă 3-4 zile. Borcanul nu trebuie închis etanș pentru a lăsa socata să „respire”. Compoziția trebuie amestecată de cel puțin două ori pe zi. Când apa devine gălbuie și mirosul plăcut, sucul se strecoară printr-o sită de tifon. Socata este gata și se servește rece.

Foto: lauralaurentiu.ro