Cum se fereau oamenii de căldură când încă nu se inventase aerul condiționat? Metode vechi de răcorire

de: Claudiu Petrișor
11 07. 2024
caldura

Aparatul de aer condiționat este, cu siguranță, una dintre cele mai necesare invenții, cu atât mai mult cu cât temperaturile par să crească de la un an la altul. Totuși, au fost vremuri în care oamenii erau nevoiți să se descurce fără această invenție. Cum se fereau de căldura excesivă străbunicii noștri?

Sistem de răcire în Egiptul Antic

Dorința omului de a răci aerul din interior a apărut pentru prima dată în Egiptul Antic. Primul model de „aparat de aer condiționat” a fost un sistem de apeducte în pereții încăperilor. Acesta folosea apa rece și era accesibil doar claselor superioare, fiindcă apa era era o resursă prețioasă în acea perioadă

Cum se răcoreau la țară?

Pe vremea străbunicilor noștri nu existau aparate de aer condiționat. Tocmai de aceea, mulți se foloseau de verande, o alternativă mai răcoroasă la spațiile interioare pe vreme caldă. Unii dormeau chiar în aer liber pe verande sau terase pentru a scăpa de căldura din interior. Mulți se retrăgeau în pivnițe, unde era mai răcoare.

În multe regiuni calde, casele erau construite cu pereți groși din piatră sau chirpici, care ofereau izolare termică. Acoperișurile și fațadele albe reflectau razele soarelui, menținând interioarele mai răcoroase.

Vegetația densă în jurul casei putea să ofere umbră și să reducă temperatura aerului. Copacii mari plantati lângă casă protejau de căldură.

Cum se răcoreau la oraș?

Oamenii obișnuiți, din clasele sociale de jos sau de mijloc, care locuiau înghesuiți în apartamente mai mici sau mai mari în orașele supra aglomerate din Statele Unite sau Franța se bazau pe ingeniozitate. Aveau obloane cu lamele care nu doar că erau considerate nu doar un scut protector împotriva căldurii, dar permiteau aerului să circule.

Alte metode vechi și noi de răcorire

Oamenii foloseau evantaie pentru a crea un curent de aer răcoritor. Încă se mai practică acest obicei, mai ales în regiunile asiatice. Băile și dușurile reci era o altă metodă de răcorire. Îmbăierea în apă rece era o metodă comună de a reduce temperatura corporală.

Cine a inventat aparatul de aer condiționat?

Termenul de „aer condiționat” a apărut pentru prima dată în anul 1906, când un inginer din industria textilă, Stuart Cramer, s-a gândit la un modalitate prin care să răcească temperatura în fabrici. Primul aparat de aer condiționat era voluminos, făcea foarte mult zgomot și elimina afară substanțe chimice toxice. Aceste tipuri de aparate erau inflamabile și uneori apăreau scurgeri de tot felul. Aceste pierderi aveau efecte fatale în atmosferă și puteau duce chiar la pierderea de vieți omenești.

Lucrurile au evoluat, iar, în anul 1928, Thomas Midgley a inventat aparatul de aer condiționat cu freon. Sistemul de răcire a fost vândut marilor clădiri și teatre la prețuri foarte ridicate, variind între 10.000 de dolari și 50.000 de dolari. Inițial, acest confort era accesibil doar păturilor bogate, însă începând cu anul 1957 majoritatea birourilor din Statele Unite ale Americii erau dotate cu aparate de aer condiționat.

Foto: romania-actualitati.ro