Pentru a învăța să joci șah trebuie să știi regulile acestuia. Acest joc care se dispută între două persoane este considerat „sportul minții„. Șahul este cel mai complex joc de pe planetă și unul dintre cele mai dificile. Acest sport de strategie este unul de anticipare, iar practicanții care ajung să joace în competiții naționale și internaționale posedă o inteligență mult peste media unei persoane normale.
Originile șahului sunt neclare, însă regulile moderne se consideră că ar fi apărut în Italia, în secolul al XVI-lea. De-a lungul timpului, regulile au fost modificate până la începutul secolului al XIX-lea când au preluat forma prezentă. Toate turneele naționale și internaționale trebuie să respecte regulile impuse de Federația Internațională de Șah (FIDE). Cu toate acestea, în unele competiții regionale pot exista mici modificări, care să corespundă propriilor obiective.
Așadar, șahul este jucat de două persoane pe o tablă, cu 32 piese (câte 16 pentru fiecare jucător) de șase tipuri. Fiecare piesă de pe tabla de joc se mută diferit, iar scopul este de a da mat regelui, adică regele să fie atacat în așa fel încât capturarea lui să fie inevitabilă.
Trebuie specificat că partida nu trebuie neapărat să se termine cu mat, unul dintre jucători poate ceda, dacă consideră că va pierde sau jocul se poate termina la egalitate, în anumite condiții.
Pe lângă mișcările pieselor, regulile guvernează și echipamentul folosit, controlul timpului, comportamentul și etica jucătorilor, acomodări pentru jucătorii handicapați, înregistrarea mutărilor, folosind notația precum și procedurile folosite pentru neregulile din timpul jocului. Șirurile albe de pe tablă sunt marcate cu litere, de la a la h, de la stânga albului (flancul damei) la dreapta albului (flancul regelui). Similar, liniile orizontale sunt numerotate de la 1 la 8, începând cu linia de lângă alb.
Astfel, fiecare pătrățel de pe tablă poate fi identificat cu litera verticalei și cu numărul orizontalei sale. Regele alb, de exemplu, începe jocul de pe pătrățelul e1, iar unul din cei doi cai negri de pe b8 se poate muta pe a6 și c6, potrivit Wikipedia.
În jocul de șah, fiecare participant are la dispoziție câte 16 piese, iar partida începe cu albul care mută primul. Fiecare jucător are dreptul la o singură mutare, după care urmează adversarul și tot așa până când jocul se finalizează fie cu victorie fie cu remiză. Fiecare piesă de pe tabla de șah are propriul stil de deplasare, iar mutările sunt făcute pe pătrățelele vacante, exceptând cazurile de capturare a piesei adversarului.
Trebuie specificat că atunci când o piesă este capturată aceasta nu mai poate fi repusă pe tabla de șah, iar locul ei este luată de piesa adversarului.
Așadar, piesele de șah se mută în felul următor:
Șahul este unul dintre cele mai practicate jocuri de pe planetă, fiindcă nicio partidă nu seamănă una cu alta, iar finalul evidențiază superioritatea câștigătorului față de pierzător.
Foto: Pexels.com