Cum se pronunță cuvântul „trafic”? Cum se pune accentul?
Limba română este una dintre cele mai complexe din lume. În vocabularul nostru se găsesc tot felul de cuvinte originale, specifice zonei noastre, dar și multe împrumutate din alte limbi. Pronunțarea acestora din urmă a suferit modificări, de-a lungul anilor, și este foarte dificil să știi exact care formă este corectă.
Cum se pronunță cuvântul trafic?
Unul dintre aceste cuvinte este „trafic”. Pronunțarea corectă a acestuia poate da bătăi de cap, fiindcă accentul poate fi pus atât pe prima vocală, cât și pe ultima. Dar, care formă este corectă?
Termenul este împrumutat în limba română din franceză, unde accentuarea se face pe litera „i”. Francezii au mutat accentul pe toate cuvintele la finalul acestora. Cu toate acestea, mulți oameni pun accentul pe prima vocală, „a”, însă potrivit DOOM ambele forme sunt corecte.
La început, când termenul a fost împrumutat din limba franceză, acesta a fost utilizat ca în varianta originală cu accent pe final. Utilizarea liberă a făcut ca „trafic” să fie accentuat și pe prima vocală „a”, o variantă neacceptată până acum câțiva ani în mediul academic. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat, iar conform DOOM ambele variante sunt corecte, ba mai mult prima opțiune prezentată este cea cu accentuarea pe prima vocală.
Trebuie precizat că între cele două variante de pronunțare nu sunt diferențe semantice. Așadar, indiferent de forma pe care o folosiți, fie cu accent pe prima vocală sau cu accent pe ultima vocală, este bine de știut că ambele variante sunt acceptate de normă academică și sunt corecte.
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române „trafic” poate fi definit ca „frecvența operațiilor de transport efectuat, cu anumite mijloace de transport (feroviare, maritime, rutiere, aeriene), într-un interval de timp și în condiții precizate. Totalitatea legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în anumite condiții tehnice. Activitate economică având drept scop schimbul de mărfuri și de alte valori. Comerț ilicit. A face trafic de influență = a trage foloase ilicite din influența pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucură pe lângă cineva”.
Foto: Pexels.com