Cum se simte parfumul Reginei Maria la Pelișor, în iulie, în preajma datei morții Reginei?

08.01.2021
Cum se simte parfumul Reginei Maria la Pelișor, în iulie, în preajma datei morții Reginei?

Regina Maria a României (29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938) a fost una dintre cele mai importante personalități istorice ale țării noastre. Alteţa Sa Regală s-a născut la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Aceasta a fost căsătorită cu Regele Ferdinand 1 și a avut șase copii: Carol, care a devenit moștenitorul tronului, Elisabeta, Marioara (Mignon), Nicolae, Ileana și Mircea. Acesta din urmă a murit prematur și este înmormântat în curtea Palatului Cotroceni.

Regina Maria a României a murit la vârsta de 63 de ani, la Castelul Pelișor, din Sinaia. Toată viața ei, Alteța Regală a fost pasionată de violete, de mirosul și culoarea acestora. Trebuie specificat că această culoare a fost asociată mereu cu regalitatea, iar, drept urmare, multe dintre ținutele reginei au avut această cromatică. Ba mai mult, la înmormântarea Reginei Maria doliu a fost purtat în culoarea violet, în semn de respect, fiind culoarea preferată a Alteței Sale.

Parfumul preferat al Reginei Maria, realizat din violete

Încă de când era copil, Alteței Regale i-au plăcut violetele, mirosul și culoarea acestor flori. Micuța Maria își petrecea verile în Malta, la Palatul San Antonio, unde a fost marcată pe viață de grădina de violete a mamei sale. În anul 1922, era considerată cea mai frumoasă regină a Europei și, drept urmare, a devenit imaginea casei de parfumuri Jean-Francois Houbigant.

Regina Maria a fost plăcut impresionată de parfumul „Quelques Flores Royale”, care a devenit preferatul ei, fiind un amestec de santal, vanilie, trandafir şi, evident, violete. Timpul a trecut, iar în anul 1925, Regina Maria primește o sticluța de parfum, bătută în pietre prețioase, de la Maharajahul de Kapurthala, din India. Aroma de violete exotice, de pe coasta Pacificului, „a vrăjit-o” pe Alteța Regală, acesta devenind parfumul preferat al reginei.

Parfumul Reginei Maria se simte și acum pe holurile Castelului Pelişor

Mirosul de violete indiene persista mult timp în încăperile şi pe holurile Castelului Pelişor. Surprinzător este faptul că această aromă își face simțită prezența și acum după câteva decenii de la moartea Reginei Maria. Foarte mulți turiști au povestit că, în special, în Camera de Aur, acolo unde Alteța Sa Regală și-a dat ultima suflare se simte un miros inconfundabil de flori proaspete exotice, vanilie și citrice. Parfumul dispare şi reapare inexplicabil în alt spaţiu, în special, în luna iulie când Regina Maria a trecut la cele sfinte (18 iulie 1938). Mirosul este unul total diferit față de violetele crescute la noi în țară. Acest fenomen ezoteric este un mister și nu a putut fi explicat nici în prezent.

Muzeograful Liliana Manoliu de la Castelul Peleş susține că mirosul de violete exotice s-a simțit în aer și la momente importante din istoria României. Aceasta consideră că se întâmplă așa fiindcă Regina Maria a iubit foarte mult această țară.

Castelul Pelișor

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot