NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) a fost, de la înființarea sa în 1949, pilonul fundamental al securității colective în Europa și America de Nord. Statele Unite au jucat un rol central în această alianță, furnizând cea mai mare parte a resurselor militare, financiare și logistice. Însă, în contextul unor discuții politice recente și al ascensiunii mișcărilor izolaționiste în SUA, apare o întrebare crucială: cum ar arăta NATO fără Statele Unite?
Statele Unite contribuie semnificativ la bugetul NATO, asigurând aproximativ 70% din cheltuielile de apărare ale alianței. În absența acestora, țările europene ar trebui să își mărească drastic investițiile în apărare pentru a compensa pierderea. Cu toate acestea, multe state membre întâmpină dificultăți în atingerea pragului de 2% din PIB alocat apărării, ceea ce ar putea crea un vid de putere militară.
Fără Statele Unite, rolul liderului NATO ar putea reveni unor țări precum Franța, Germania și Marea Britanie. Franța și-a manifestat deja dorința de a dezvolta o apărare europeană autonomă, în timp ce Germania ar trebui să depășească reticența sa istorică față de implicarea militară. Marea Britanie, deși puternică militar, s-ar confrunta cu provocări economice și diplomatice în a susține o astfel de tranziție.
NATO fără Statele Unite ar putea fi percepută ca o alianță mai slabă, ceea ce ar încuraja adversari precum Rusia sau China să își extindă influența. În estul Europei, țările din flancul estic, precum Polonia și statele baltice, ar fi mai vulnerabile la presiunile Moscovei, necesitând o cooperare mai strânsă între membrii europeni pentru a compensa protecția pierdută. Din cei peste 3.5 milioane de soldați ai NATO, Statele Unite are mai mult de jumătate, peste 2 milioane.
Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să își accelereze inițiativele pentru crearea unei apărări proprii, fie prin consolidarea Politicii de Securitate și Apărare Comune (PSAC), fie prin crearea unui nou cadru de alianță militară europeană. Totuși, o astfel de tranziție ar dura ani sau chiar decenii, necesitând o schimbare majoră în mentalitatea politică și strategică a Europei.
Membrii inițiali (1949) au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite. Deși regimul din Uniunea Sovietică a căzut de mult timp, nevoia de supremație mondială dintre Rusia și SUA a continuat să facă din lume un loc periculos. Astăzi, 32 de țări sunt membre ale alianței.
Alte state membre sunt: Grecia și Turcia (anul 1952), Germania (1955), Spania (1982), Cehia,Ungaria, Polonia (1999), Bulgaria, Estonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia (2004), Albania și Croația (2009) și Muntenegru (2017).
Până de curând, cel mai tânăr membru NATO era Republica Macedoniei de Nord, care a aderat la Alianță pe data de 27 martie 2020. În 2024, Suedia a devenit al 32-lea stat NATO, după ce în 2023 Finlanda devenise și ea stat NATO cu drepturi depline.
Un NATO fără Statele Unite ar fi o organizație mult mai slabă din punct de vedere militar, dar și o oportunitate pentru Europa de a-și asuma mai multe responsabilități în materie de securitate. Deși ar putea duce la o mai mare independență strategică a Europei, o astfel de schimbare ar necesita resurse imense și o reorganizare profundă a structurii de apărare a continentului. În acest scenariu, viitorul NATO ar depinde în mare măsură de unitatea și angajamentul statelor europene de a colabora pentru securitatea colectivă.
