Curajul, la feminin! Povestea primei femei-pompier din istorie
Viața de pompier nu este una ușoară, întrucât gradul de risc este mărit și oricând pot avea loc tragedii. Toți cei care ajung să practice această meserie trebuie să treacă anumite teste fizice și psihice pentru a face față condițiilor extreme de pe teren. Meseria de pompier este considerată una a bărbaților, însă în ultimii ani femeile au început să fie atrase tot mai mult de acest domeniu foarte respectat în societate. Dar, care a fost prima femeie pompier din istorie?
Stingerea unui incendiu nu este un lucru ușor de făcut, iar dacă mai trebuie să și salvezi pe cineva dintre rămășițe lucrurile se complică și mai mult. De aceea, unui pompier i se cere să aibă o condiție fizică și psihică ireproșabilă pentru că el își riscă viața pentru a salva o persoană. În ultimii ani tot mai multe femei au ales să practice această meserie. Potrivit datelor oficiale, la nivel mondial 7% dintre pompieri sunt femei.
Cine a fost prima femeie-pompier din lume?
Prima femeie din lume care a lucrat ca pompier a fost americanca Molly Williams. Aceasta a trăit în jurul anului 1818, fiind o femeie robustă de culoare. Molly a fost sclava negustorului Benjamin Aymar din New York City.
Serviciul ei ca pompier a fost remarcat, în special, în timpul viscolului din 1818, când erau puțin bărbați în acest domeniu din cauza unui focar de holeră. Molly Williams a făcut parte din departamentul „Oceanus Engine Company”, din Manhattan-ul de jos, fiind cunoscută ca voluntarul numărul 11.
Când incendiile făceau ravagii în timpul viscolului din 1818, Molly a trecut la treabă din cauza lipsei de personal și a devenit astfel prima femeie-pompier din lume. O poveste incredibilă despre dorința de a face bine în situații de criză.
Prima femeie-pompier din România
Prima femeie-pompier de la noi din țară a fost Adela Bâlea. Aceasta a reușit în perioada comunismului să se impună acolo unde nimeni nu credea prin dăruință și învățarea procedeelor tehnologice. După ce a absolvit facultatea de Chimie, Adela a fost repartizată în 1979 la Uzina de Apă Grea Drobeta Turnu Severin, însă aceasta nu era terminată așa că a ajuns în stagiu la Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea. Aici, a fost văzută de comandantul ISU Bucureşti și a fost chemată în capitală pentru un post la Platforma chimică Șulea.
După luni de așteptare telefonul a sunat și a fost angajată la pompieri, devenind astfel prima femeie din România care a practicat această meserie.
Foto: Pexels.com, Retetesivedete.ro și Wikipedia.org