Curiozități despre casele din întreaga lume
Oamenii au căutat tot timpul să aibă o locuință proprie, unde să își trăiască viața în liniște. Cei mai mulți reușesc acest lucru, în România, însă sunt alții care preferă să trăiască în chirie. Cu toate acestea, există câteva curiozități despre case pe care puțini le știu.
Curiozități despre case
- Potrivit datelor statistice, cei care dețin o casă ajung să stea, în medie, în ea circa 6 ani, după care simt nevoia unei schimbări.
- Remodelarea unei băi costă în medie 10.500 de dolari. De asemenea, au cea mai mare rentabilitate a investiției – aproximativ 102%.
- Remodelarea medie a bucătăriei costă aproape 4.400 de dolari și are o rentabilitate de aproximativ 90%.
- O companie japoneză a dezvoltat un sistem de prevenire a cutremurelor, care ridică o casă de la fundație cu până la 3 centimetri folosind doar presiunea aerului. Când are loc un cutremur, compresoarele se activează, împingând o cantitate imensă de aer sub casă. Aceasta va levita până se termină seismul, iar apoi va fi așezată ușor înapoi pe fundație.
- Motivul principal pentru care casele se vând mai greu este prețul.
- Clanțele din alamă se dezinfectează singure. Acest lucru se întâmplă fiindcă ionii din metal au un efect toxic asupra sporilor, ciupercilor, virușilor și altor germeni, eliminând infecțiile în decurs de 8 ore.
- În Scoția, proprietarii de case își vopsesc ușa de la intrare în roșu atunci când își termină de achitat ipoteca.
- O veche superstiție susține că dacă o pasăre va zbura într-o casă cineva din acea locuință va muri.
- Oamenii din Insula Paștelui au un cuvânt, „tingo”, care înseamnă că o persoană să împrumute ce obiecte dorește din casa unui prieten.
- În Anglia, există o grădină dedicată în totalitate plantelor care te pot ucide.
- Cea mai veche casă de lemn din lume datează din secolul XI și este încă locuită. Aceasta se află în Insulele Feroe.
- În Statele Unite ale Americii sunt construite cele mai multe case din lemn.
- Oamenii tind să dea o petrecere când se mută într-o casă nouă. Obiceiul este vechi, iar în trecut oaspeții aduceau lemne pentru sobă ca dar. Acest lucru nu numai că „boteza” casa, dar se spunea că împiedica prezența spiritelor rele.
- Casele din lemn sunt pe locul al 2-lea la rezistență la cutremure, după zgârie-nori. Motivul? Lemnul preia mai bine școurile provocate de vibrații.
- Potrivit unor studii efectuate de Eurostat, România are cei mai mulți proprietari de locuințe, iar la polul opus, locuitorii Germaniei preferă să locuiască în chirie.
- Casa Albă din Washington DC a fost evaluată în urmă cu câțiva ani la doar 110 milioane de dolari.
- În Statele Unite ale Americii sunt de 5 ori mai multe case nelocuite decât oameni ai străzii care nu au un domiciliu.
- Clădirea Seattle Kingdome a fost atât de scumpă încât construcția ei s-a plătit timp de 15 ani după ce a fost demolată.
- Câteva sute de case din orașul bavarez Nordlingen au fost construite în craterul unui meteorit.
- Casa Poporului are mai mult de 1100 camere.
- Calculele arată că o casă din lemn este cu până la 40% mai ieftină decât una de cărămidă.
Foto: Pexels.com