Marea Neagră este situată între Europa și Asia, având ca state riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Aceasta are o suprafață de 423.488 de km pătrați și comunică cu Marea Azov prin strâmtoarea Kerci, prin Bosfor cu Marea Marmara și prin strâmtoarea Dardanele cu Marea Egee, adică Marea Mediterană. Shtiu.ro îți prezintă mai multe curiozități despre Marea Neagră:
Curiozități despre Marea Neagră
România are litoral cu Marea Neagră în sud-est, pe o distanţă de 245 km.
Marea Neagră și-a primit denumirea oficială de la turci. Turcii au asociat multă vreme nordul cu întunericul şi de aceea au numit marea situată la nordul imperiului lor drept Kara Deniz = Marea Neagră, iar Marea Mediterană, care se află la sud de centrul imperiului o numesc şi azi Ak Deniz = Marea Albă.
Fundul Mării Negre este considerat a fi un loc de fosilizare extrem de interesant. La adâncimi mai mari de 200 de metri, aici nu există deloc oxigen. Astfel, toate epavele care au ajuns pe fundul Mării Negre de-a lungul timpului sunt într-o stare perfectă de conservare.
Spațiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătrați.
„O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea pe care o văz pentru întâia oară? Efectul unei nemărginiri pururi mişcate… n-am văzut-o în toate feţele ei, căci e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeea… când luna e deasupra apei ea aruncă un plein de lucire slabă care pluteşte pe o parte… Restul rămâne în întuneric şi noaptea, marea îşi merită numele ei de Neagră…” (Mihai Eminescu)
La începutul anilor 1900, în Marea Neagră, un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a provocat valuri uriașe tzunami de peste 5 metri.
Iarna, Marea Neagră îngheață doar la mal. Acest lucru se datorează faptului că în ea se revarsă mai multe fluvii, care aduc circa 600 kilometri cubi de apă dulce pe an.
Există rechini și în Marea Neagră. Totuși, specia se cheamă “câine de mare” și masoara aproximativ un metru, deci este un rechin mic.
160 de specii de plante şi animale marine şi costiere din Marea Neagră sunt pe cale de dispariție.
În Marea Neagră, adâncimea maximă este de 2212 metri.
Cele mai importante fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră sunt Dunărea, Casimcea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul.
Numărul delfinilor din Marea Neagră a scăzut de la 1,5 milioane de exemplare, în anii 1950, până la câteva zeci de mii de exemplare, în 2006.
Cele mai importante orașe care se află pe coasta Mării Negre sunt Istanbul, Samsun, Odesa, Soci, Sevastopol, Varna sau Constanța.
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot