Curiozități despre Poliția Română. Cum s-a numit prima dată Poliția Română?

16.12.2021
Curiozități despre Poliția Română. Cum s-a numit prima dată Poliția Română?

Poliția Română este cunoscută ca fiind principala instituție pentru aplicare a legii din România. În cadrul acestei instituții există buni profesioniști, dar și oameni care par a fi desprinși din bancurile cu polițiști. Site-ul shtiu.ro prezintă o serie de curiozități despre Poliția Română:

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazul. În acele timpuri a fost creată Instituția Agiei;

În anul 1806, organele de pază şi ordine din București primesc denumirea generică de POLIŢIE;

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 25 martie;

În 2016 un număr de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie sau 318 ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori. De exemplu, în anul 2015 Ungaria avea 90 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori;

În anul 2021, Poliția Română avea puțin peste 50.000 de angajați (ofițeri, agenți și personal contractual). Dintre aceștia un sfert sunt femei, iar vârsta medie este de 36 de ani.

De ce luminile girofarurilor mașinilor de poliție sunt albastre și roșii? Inițial, în SUA, mașinile de poliție aveau amplasată doar o lumină roșie care nu era intermitentă. Alegerea culorii roșii a becului a fost asociată cu faptul că la vederea acestei nuanțe, șoferii sunt nevoiți să oprească. Fix ca la semafor. Ulterior, automobilele au fost dotate și cu o lumină albastră pentru a se diferenția de stopurile roșii ale mașinilor comune.

Primul drapel al Poliţiei „pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi cel al Îngerului Bunei Vestiri” a fost înmânat în 1822 marelui agă Mihăiţă Filipescu de către domnul Grigorie Dimitrie Ghica.

Prima lege a Poliției Române apare în 1850. Polițiștii aveau patru mari îndatoriri, astfel: să vegheze pentru liniştea cea dinăuntru a oraşului sau târgului, să vegheze pentru dezradăcinarea răului, cum sunt: tâlhării, pungăşii etc, să vegheze pentru buna stare a sănătăţii locuitorilor din oraşe, să vegheze pentru ca zidirea caselor şi prăvăliilor să fie făcută în siguranţă s.a.

Din 1974 și până în 2016, oamenii legii erau dotați cu faimoasele pistoale Carpați despre care se spunea că erau capabile să „tragă după colț”. Modelul a fost produs de către Întreprinderea Mecanica Cugir și modelul era asemănător cu pistolul Walther PP/PPK.

Prima dată, oamenii legii din România au fost dotați cu pulan în anul 1955. Milițienii au primit bastoane după o serie de incidente în care oamenii legii au fost agresați de cetățeni.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Zelenski: „Putin va muri curând, și asta e un fapt”
Zelenski: „Putin va muri curând, și asta e un fapt”
Speculațiile despre starea de sănătate precare a lui Vladimir Putin continuă și cel care le alimentează este chiar liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski. În ultima perioadă au apărut mai... citește tot
Poți să-ți asiguri locuința și să primești despăgubiri în caz de război?
Poți să-ți asiguri locuința și să primești despăgubiri în caz de război?
Într-o lume tot mai incertă, mulți proprietari de locuințe se întreabă dacă polițele de asigurare îi protejează în cazul unui conflict armat. Asigurările de locuințe acoperă, de obicei,... citește tot
Ce este un pansexual?
Ce este un pansexual?
În ultimii ani, în vocabularul occidentalilor, a intrat cuvântul pansexual. La ce face referire acest cuvânt și când îl putem folosi? Ce este Pansexualitatea? Pansexualitatea este o orientare... citește tot