Pământul, această planetă pe care toată lumea o numește „acasă”, este singurul corp ceresc, cunoscut de până acum, care poate susține viață și, în special, viață inteligentă. De-a lungul timpului, marile personalități ale omenirii au analizat Terra și au descoperit o serie de lucruri interesante.
1. Plăcile tectonice mențin planeta stabilă. Pământul este singurul corp ceresc din Sistemul nostru solar cu plăci tectonice. Practic, scoarța exterioară a Terrei este împărțită în regiuni cunoscute sub numele de plăci tectonice. Acestea plutesc deasupra magmei din interiorul Pământului, se mișcă și se pot lovi una de cealaltă. Când două plăci tectonice se ciocnesc, una va trece pe sub cealaltă, iar acolo unde se despart, vor permite formarea unei noi cruste.
Acest proces este foarte important din mai multe motive. În primul rând acest lucru duce la refacerea tectonică și la activitate geologică (adică cutremure, erupții vulcanice, construirea de munți și formarea de șanțuri oceanice), dar are și o importanță intrinsecă ciclului carbonului. Când plantele microscopice din ocean mor, ele cad pe fundul oceanului.
În timp, aceste rămășițe, bogate în carbon, sunt transportate înapoi în interiorul Pământului și reciclate. Prin acest proces este scos carbonul din atmosferă, iar planeta nu devine un loc infernal de cald. Fără acțiunea plăcilor tectonice, nu ar exista nicio modalitate de a recicla acest carbon.
2. Pământul este aproape ca o sferă. Mulți oameni tind să creadă că Terra este o sferă. De fapt, între secolul al VI-lea î. de Hr. și epoca modernă, acesta a rămas consensul științific. Lucrurile s-au schimbat datorită astronomiei moderne și călătoriilor în spațiu, iar oamenii de știință au ajuns de atunci să înțeleagă că Pământul are de fapt o formă de sferă aplatizată.
Planeta este turtită la poli și umflată la ecuator. În cazul Pământului, această umflătură se datorează rotației. Acest lucru înseamnă că măsurarea de la pol la pol este cu aproximativ 43 km mai mică decât diametrul Terrei peste ecuator.
3 Pământul înseamnă în mare parte fier, oxigen și siliciu. Potrivit oamenilor de știință, dacă ai putea dezmembra Terra în grămezi de materiale, ai obține 32,1% fier, 30,1% oxigen, 15,1% siliciu și 13,9% magneziu. Desigur, cea mai mare parte a acestui fier se află în miezul Pământului. Dacă ai putea să cobori și să analizezi miezul, acesta ar fi compus 88% din fier. Totodată, dacă ai preleva probe din scoarța planetei, ai descoperi că 47% din aceasta este oxigen.
4. Suprafața planetei este acoperită în proporție de 70% cu apă. Astronauții au fost primii care au observat că 70% din suprafața Pământului este acoperită cu apă, restul de 30% este crustă solidă. De aceea Pământul a fost poreclit „Planeta albastră”.
5. Atmosfera Terrei se întinde până la 10.000 de km de pământ. Atmosfera este mai densă în primii 50 de km de la suprafața pământului și se rarefiază pe măsură ce te îndepărtezi. Aceasta este formată din 5 straturi, după cum urmează: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera și exosfera.
6. Miezul de fier topit al Pământului creează un câmp magnetic. Planeta noastră este precum un mare magnet. Câmpul magnetic se extinde la mii de kilometri deasupra suprafeței pământului, formând o zonă numită „magnetosferă”. Oamenii de știință cred că acest câmp magnetic este generat de miezul interior topit al Pământului, unde căldura creează mișcări de convecție a materialelor conductoare pentru a genera curenți electrici. Acest câmp magnetic protejează planeta și tot ce se află pe ea de radiațiile cosmice.
7. Pământul nu se rotește în jurul axei sale în 24 de ore. De fapt, este nevoie de 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde pentru ca planeta noastră să se rotească, o dată complet, în jurul axei sale. Acest proces este numit de astronomi „Zi Sidereală”.
8. Un an pe Pământ nu are 365 de zile. Începem cu un calendar de 365 de zile pe an. Anul nostru calendaristic este mai scurt decât anul tropical cu 0,2422 zile. Deci pentru a corecta (aproximativ), adăugăm 1 zi la fiecare patru ani (an bisect). Astfel, trei ani calendaristici au 365 de zile; al patrulea an calendaristic este de 366 de zile. Lungimea medie a anului calendaristic în zile devine acum: (3 x 365 + 366)/4 = 365,25 zile.
9. Pământul are o Lună și doi sateliți co-orbitali. Toată lumea știe că Terra are o Lună, însă puțini știu că mai are și 2 asteroizi suplimentari blocați pe o orbită. Aceștia se numesc „3753 Cruithne” și „2002 AA29” și fac parte dintr-o populație mai mare de asteroizi cunoscută sub numele de „Near-Earth Objects” (NEO).
10. Pământul este singura planetă cunoscută pe care se poate găsi viață. Oamenii de știință au descoperit molecule organice pe Marte și alte elemente de bază ale vieții pe alte planete, însă viață cu adevărat există doar pe Terra. Cercetătorii analizează, în fiecare zi, corpurile cerești și speră ca, la un moment dat, undeva în Univers să descopere viață inteligentă.
Foto: Pexels.com