La fel ca Ford Modelul T sau Volkswagen Beetle, Trabantul (sau Trabi) a fost versiunea blocului comunist a unei „mașini a poporului”. Deși se voia a fi accesibil și practic pentru majoritatea cetățenilor, Trabantul a ratat deseori acest obiectiv. Dar când Zidul Berlinului a căzut pe 9 noiembrie 1989, mașina cu dimensiuni reduse a devenit instantaneu simbolul sfârșitului blocului comunist, în timp ce est-germanii s-au îngrămădit în Trabis-ul lor și au fugit spre vest.
Trabant reprezintă căderea Zidului Berlinului. Din cele peste trei milioane produse în timpul Războiului Rece, aproximativ 58.000 sunt încă înregistrate, majoritatea pe drumurile din Europa de Est, iar unul dintre cele mai vizitate turnee din Berlin este via Trabi.
La fel ca Ford Modelul T din Statele Unite în anii 1910 și VW Beetle în Germania de Vest postbelică, mașina Trabi a fost versiunea Germaniei de Est a unei „mașini a poporului”. A fost conceput pentru a fi accesibil și ușor de întreținut pentru oricine, cu câteva instrumente de bază.
Cuvântul german „trabant” înseamnă „însoțitor”, „tovarăș de călătorie” sau chiar „Satelit”. Ultima traducere a fost inspirată de Sputnik, satelitul sovietic care, în același an în care a fost vândut primul Trabi, 1957, a fost primul satelit lansat pe orbita de către Germania.
În Berlinul de Est, multe familii au petrecut mai bine de zece ani pe o listă de așteptare pentru a cumpăra o mașină Trabi.
Potrivit specialiștilor, un automobil începe să piardă din valoare în momentul în care iese pe poarta fabricii. Dar opusul a fost valabil pentru mașinile Traban. Unul nou-nouț s-a vândut cu 8.500 până la 12.500 de mărci est-germane. Un Trabant second-hand s-ar putea vinde cu 4.000 de mărci est-germane mai mult decât costul unuia nou. Acest lucru a devenit posibil deoarece era disponibil imediat (și nu într-un deceniu).
Un Trabant are nevoie de mai mult de 20 de secunde pentru a ajunge de la 0 la 96 km/h. Micuța mașină atinge o viteză maximă de aproximativ 115 km/h. Pe lângă faptul că sunt lente, aceste mașini sunt poluatori extraordinari. Ele emit de nouă ori mai multe hidrocarburi și de cinci ori mai mult monoxizi de carbon decât o mașină europeană medie.
Deși are un cadru din oțel, caroseria mașinii Trabi a fost realizată dintr-un material unic. Pentru a menține costurile scăzute, guvernul est-german a folosit un material numit Duroplast pentru caroseria mașinii. Acest plastic dur este realizat prin amestecarea formica (folosită în mod obișnuit pentru vase și blaturi) cu bachelită (folosită pentru a produce telefoane rotative de modă veche) și fortificarea cu fibre de bumbac rămase din industria materialelor textile. Deși ar părea extrem de casant acest material, Trabantul a trecut cu bine testele de impact.
Ultima mașină a fost produsă acum trei decenii. Cu toate acestea, se mai pot vedea Trabanturi pe drumurile din Europa, chiar și din Statele Unite. Berlinul găzduiește Muzeul Trabi , o experiență dedicată mașinilor ciudate din epoca comunistă. Iar Memorialul Caen din Franța are o mașină Trabi expusă lângă o bucată din Zidul Berlinului, în expoziția sa „Lumea de după 1945”, care descrie viața în Europa în timpul Războiului Rece.
În Europa de Est, de la Berlin la Budapesta se organizează un circuit numit Trabi Safari. De asemene, în Statele Unite există Parada anuală a Trabanților găzduită de Muzeul Internațional al Spionilor din Washington, DC.
Foto: Depositphotos.com
