Curiozități despre voturi și alegeri. Ce țări din apropierea României au și opțiunea „Niciunul de mai sus”?
În țările democratice alegerea liderilor se face prin vot liber exprimat. Pentru alegerile prezidențiale, unele state au două tururi de scrutin, pe când altele unul singur. Publicația de curiozități shtiu.ro îți prezintă câteva dintre cele mai interesante lucruri despre alegeri.
Curiozități despre alegeri
Se pot câștiga alegeri la diferențe minime. Democratul american Marcus „Landslide” Morton a câștigat alegerile guvernamentale din Massachusetts în anul 1839 la două voturi. Morton a terminat cu 51.034 de voturi, iar contracandidatul său a obținut 51.032 de voturi.
Un alt caz celebru a avut loc în anul 2008, în India. Politicianul indian C.P. Joshi a pierdut alegerile în statul Rajasthan din nord-vestul Indiei la un singur vot. Joshi a obținut 62.215, în timp ce Kalyan Singh Chouhan, contracandidatul său, a luat un număr de 62.216 de voturi.
George Washington a fost singurul președinte al Statelor Unite ale Americii care nu a reprezentat un partid politic.
În anul 1845, Congresul american a decis ca ziua votării să fie prima marți după prima zi de luni din noiembrie, care este, de obicei, după recolta de toamnă și înainte ca condițiile de iarnă să facă călătoria prea dificilă.
În unele ţări, precum India, Grecia, Ucraina sau Columbia, au pe lângă candidaţi şi o opţiune cu „niciunul de mai sus”.
În mai bine de 20 de ţări din lume, cetățenii sunt obligați să voteze. Cetăţenii care nu își exercită dreptul democratic pot să primească amenzi sau sunt obligaţi chiar să presteze muncă în folosul comunităţii.
În anul 1964, dictatorul haitian Papa Doc a cerut să fie ales „preşedinte pe viaţă” şi a câştigat cu 99,9% din voturi.
În anul 1955, primul ministru vietnamez NGO Dinh Diem a printat buletinele de vot cu numele său pe hârtie roşie, culoare considerată de vietnamezi foarte norocoasă. Acesta a printat numele oponentului pe hârtie verde, culoare considerată aducătoare de ghinion. Bineînţeles că a câştigat alegerile.
În 1872, la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, preşedintele Grant a candidat împotriva unui om mort. Oponentul său, Horace Greeley a murit în timpul alegerilor.
Noua Zeelandă a fost prima ţară care le-a oferit în anul 1893 femeilor dreptul de a vota.
Foto: DepositPhotos.com