Cuvinte pe care le folosim zi de zi și care nu au plural. Printre acestea? Unt, smântână, lapte, miere sau sare

08.08.2022
Cuvinte pe care le folosim zi de zi și care nu au plural. Printre acestea? Unt, smântână, lapte, miere sau sare

Există unele cuvinte din limba română care nu au o formă de plural. Lingviștii le numesc simplu: substantive defective de plural. Deși nu au plural, la multe dintre acestea nu simțim nevoia unei astfel de forme. Ne descurcăm perfect fără pluralul substantivului unt sau fără forma de plural a substantivului miere. Totuși, care sunt cei mai comuni termeni fără formă de plural din limba română?

Exemple de substantive fără plural

Stările nu au, de obicei, formă de plural. Site-ul shtiu.ro îți prezintă o serie de exemple astfel: sete, lene, foame, oboseală, curaj, cinste, voință, somn, hărnicie etc.

Sunt o mulțime de alimente a căror denumire o folosim în limbajul zilnic care nu au forme de plural. Printre ele amintim: smântână, oțet, ulei, sare, unt, lapte, piper, fasole, mazăre etc.

Nici științele sau materiile de la școală nu au plural. Și, se pare, nici nu au nevoie de o astfel de formă. Așadar, avem chimie, fizică, matematică, istorie, geografie, etc.

În limba română sunt și o mulțime de termeni sportivi defectivi de plural ca: box, fotbal, tenis, înot, gimnastică, scrimă, rugby, polo, hochei etc.

Epocile istorice sunt și ele exprimate numai la singular. Aici amintim: feudalism, creștinism, Evul Mediu, cretacic, mezozoic etc.

Religiile nu au plural. De exemplu, termeni precum creștinism, catolicism, ortodoxism, iudaism, islamism duc lipsă de forme de plural.

Care sunt cele mai ciudate forme de plural din limba română?

Site-ul shtiu.ro îți prezintă câteva dintre cele mai ciudate forme de plural din limba română astfel:

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum arată primele imagini din istorie cu Pământul fotografiat din spațiu?
Cum arată primele imagini din istorie cu Pământul fotografiat din spațiu?
Astăzi, imaginile cu Terra văzută din spațiu sunt o obișnuință. Totuși, au fost momente în care omenirea numai își imaginea cum arată, de fapt, Pământul văzut din spațiu. Când au... citește tot
Românii și inteligența. În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai „săraci cu duhul” nu sunt moldovenii!
Românii și inteligența. În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai „săraci cu duhul” nu sunt moldovenii!
În ciuda faptul că formăm un stat de la marea Unire din 1918, românii din regiunile care formează România sunt extrem de diferiți. De la obiceiuri, comportament și chiar gândire, un... citește tot
Cine a fost singura femeie din România căreia Hitler a vrut să-i pună la dispoziție avionul personal?
Cine a fost singura femeie din România căreia Hitler a vrut să-i pună la dispoziție avionul personal?
Una dintre figurile marcante ale istoriei României a fost, cu siguranță, Regina Maria. În ciuda faptului că a fost un diplomat excelent, aceasta a suferit mult din pricina atitudinii fiului ei... citește tot