De unde vine expresia „Dacă tăceai, filozof rămâneai”?

16.08.2018
De unde vine expresia „Dacă tăceai, filozof rămâneai”?

Cine nu a folosit măcar o dată expresia „Dacă tăceai, filozof rămâneai”? Celebra maximă este veche de sute de ani și are în spate o poveste de-a dreptul interesantă care s-a transmis din generație în generație.

Expresia „Dacă tăceai, filozof rămâneai” provine dintr-o scriere antică, intitulată „Mângâierile filozofiei”, semnată de către filozoful roman Boethius, care a trăit între 477 și 524.

De unde provine expresia „Toate drumurile duc la Roma”?

Boethius…dacă tăceai, filozof rămâneai

La vremea respectivă, Boethius, care era și senator și ulterior consul, a făcut niște afirmații care nu au fost pe placul conducătorului Romei din acea perioadă. Ca urmare a acestui incident, Boethius a fost întemnițat și astfel și-a încheiat practic cariera de filozof. Lucrarea „Mângâierile filozofiei” a fost scrisă din închisoare.

Povața ar fi că „dacă tăcea, filozof rămânea”, care în forma sa originală sună așa: „si tacuisses, philosophus mansisses”. Așadar, a vorbit și și-a luat la revedere de la cariera de filozof. Pe când, dacă ar fi tăcut, și-ar fi păstrat statutul.

De unde vine expresia „a lua taurul de coarne”?

Astfel, expresia cu pricina se referă la oamenii de la care există o anumită așteptare, însă atunci când deschid gura spun numai prostii. Expresii sinonime cu aceasta sunt: „Tăcerea este de aur” sau formularea mioritică „gura bate c***l”.

Curiozități despre romani și Imperiul Roman:

Numele salatei Caesar nu vine de la împăratul roman. Și totuși, de ce se numește astfel?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În anul 2021, Turcia a început lucrările la un canal navigabil paralel cu strâmtoarea Bosfor. Canalul va avea o lungime de 45 de km și va transforma o parte din Istanbul într-o insulă. Ideea... citește tot
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot