De câte boabe de cafea este nevoie pentru un espresso?

de: Sorin Florea
05 08. 2021
boabe de cafea
De cate boabe de cafea este nevoie pentru un espresso?

Cafeaua este cea mai consumată băutură din întreaga lume. Aroma sa inconfundabila o face să fie apreciată de majoritatea oamenilor. În prezent, există mai multe tipuri de cafele și modalități de a o prepara. Potrivit datelor oficiale, în lume, în fiecare an, se beau peste 400 de miliarde de cești de cafea. O nimica toată, nu?

Câte boabe de cafea intră la un espresso?

Consumul de cafea nu este numai un răsfăț pentru papilele gustative, ci are și multe beneficii pentru sănătatea umană. Totodată, este și un moment oportun de a socializa cu persoanele dragi. Drept urmare, espresso este unul dintre cele mai populare și mai consumate tipuri de cafele la nivel modnial.

Nu multă lume știe, însă, că pentru a prepara un espresso este nevoie de nu mai puțin de 42 de boabe de cafea. Apa fierbinte sub presiune și cele 42 de boabe prăjite și măcinate se amestecă și creează o băutură superioară, cu un strat de spumă fin și cremos. Espresso a fost pregătit manual, pentru prima dată, la începutul secolului al XX-lea la Milano, în Italia. Ulterior, au apărut diferite mașinării pentru a crea această băutură delicioasă.

Curiozități despre cafea

  • Cafeaua este cea mai vândută marfă din lume, după petrol. Aceasta se cultivă în peste 50 de țări din întreaga lume, iar principalele state exportatoare sunt Brazilia, Columbia și Vietnam.
  • Aroma unei cafele diferă în funcție de zona geografică unde au fost cultivate boabele, dar și de modalitatea și gradul de prăjire al acestora.
  • În anul 1863 a fost deschisă prima cafenea europeană la Veneția. La început, această băutură era considerată un medicament și era comercializată în farmacii.
  • Trebuie specificat că în lume există doar două tipuri de boabe de cafea: Arabica și Robusta. Arabica este cultivată la altitudini mai înalte, în timp ce Robusta preferă zonele mai joase. Un arbore de cafea produce în medie între 2 și 4 kilograme de fructe.
  • Cafeina se găsește atât în boabele de cafea cât și în alte 60 de specii de plante cum ar fi cacao, frunzele de ceai, etc. Aceasta ajută la stimularea sistemului central nervos, iar o ceașcă de cafea conține între 75 și 100 mg de cafeină.

Beneficiile consumului de cafea

Beneficiile cafelei au fost evidențiate de mai multe ori de cercetări realizate în întreaga lume. Această băutură este sănătoasă atâta timp cât nu este consumată în exces. Cercetătorii au analizat cafeaua și sunt de părere că aceasta ajută organismul uman atunci când este băută moderat. Consumul de cafea poate ajuta pe lângă îmbunătățirea stării de spirit și la combaterea depresiei, dar și la întârzierea dezvoltării anumitor boli degenerative.

Conform unui studiu japonez, cofeina nu este ingredientul cheie care se găsește în cafea. Oamenii de știință au descoperit că există numeroase substanțe în boabele de cafea benefice pentru organismul uman. Potrivit acestora, cele mai importante substanțe sunt antioxidanții care ajută la protejarea celulelor împotriva acțiunii radicalilor liberi. Persoanele care consumă cafea primesc o doză importantă de antioxidanți, magneziu și crom care ajută la reglarea nivelului glicemiei.

Consumul moderat de cafea ajută, în mod direct, sistemul cardiac și creierul. De asemenea, această băutură reglează nivelul de zahăr din sânge și are beneficii foarte bune pentru ficat.

Băutorii de cafea au șanse reduse cu 60% să dezvolte boli neurodegenerative, precum Parkinson sau Alzheimer. Conform studiilor, consumul de cafea reduce riscul de a face anumite tipuri de cancer, printre care: endometrial, de prostată, gât și cap, de sân, carcinom cu celule bazale și melanom. Recent, un nou studiu a demonstrat efecte benefice și în cadrul cancerului colorectal.

Foto: Pexels.com