De ce a fost ales românul Dumitru Prunariu să meargă în spațiu?
Dumitru Prunariu a realizat ceva la care visează fiecare copil: să zboare în spațiu. El este primul român care a fost în spațiu și al 103-lea om din întreaga lume care a realizat un zbor spațial de opt zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6 în mai 1981. Acesta a rămas și singurul român care a zburat vreodată în spațiu.
O mare realizare urmată de multe altele, întrucât Prunariu este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Exploratorilor Spațiali (ASE), a condus Agenția Spațială Română timp de șase ani, este membru cu drepturi depline și administrator al Academiei Internaționale de Astronautică, membru de onoare al Academia Română și membru al Academiei Europene de Științe și Arte.
De asemenea, acesta este coautorul mai multor cărți referitoare la tehnologia spațială și zborul spațial, a publicat numeroase lucrări științifice și a susținut un număr mare de prelegeri științifice publicului din întreaga lume. Mai mult de atât, un asteroid a primit numele cosmonautului român, respectiv „Asteroid 10707 Prunariu”.
De ce a fost ales Dumitru Prunariu să meargă în spațiu?
Prunariu a absolvit Universitatea Politehnica din București cu o diplomă în inginerie aeronautică în 1976, apoi a lucrat ca inginer la IAR Brașov, o instalație pentru industria aeronautică.
În anul 1977, Prunariu s-a înscris la Școala de Instruire a Ofițerilor Forțelor Aeriene din România și a devenit pilot. A fost selectat pentru antrenament în zboruri spațiale în 1978, ca parte a programului Intercosmos, organizat de Ministerul Apărării Naționale, prin Comandamentul Aviației Militare. După selecție, Prunariu a devenit ofițer, cu gradul de locotenent major.
În anul 1981, Dumitru Prunariu și Dumitru Dediu au fost trimiși la centrul de lansări cosmice de la Baikonur, din URSS.
Prunariu a primit șansa de a zbura în spațiu, iar contracandidatul său, Dumitru Dediu, a devenit rezerva acestuia. Potrivit unor zvonuri ale vremii, se spune că Dediu ar fi avut rezultate mai bune la testele din URSS și el ar fi trebuit să zboare în cosmos.
Adevăratele motive ale desemnării lui Prunariu ca prim cosmonaut român
Decizia ar fi fost luată la București extrem de rapid, iar tânărul ofițer ar fi fost ales datorită aspectului său fizic mai frumos. Mai mult de atât, gurile rele au susținut că însăși Elena Ceaușescu ar fi intervenit pentru el.
Realitatea este cu totul alta, motivele au fost obiective. În luna februarie a anului 1980, Ambasada RSR de la Moscova a trimis o telegramă care comunica următoarele:
„Pregătirea fizică și științifică a celor doi candidați din România pentru zborul în cosmos, în cadrul unui echipaj internațional româno-sovietic, se desfășoară în bune condițiuni. Ambii candidați au calități corespunzătoare pentru efectuarea cu succes a zborului și a tuturor experimentelor științifice”, potrivit Trusului de presă al Ministerului Apărării Naționale.
Pe parcursul a zece luni, pregătirea celor doi români a fost urmărită îndeaproape, descoperindu-se diferențe semnificative. Concluzia de la Moscova a venit în luna decembrie 1980 și s-a comunicat faptul că Dumitru Prunariu este mai bun din toate punctele de vedere, atât teoretic, cât și practic.
Tânărul locotenent a învățat mult mai repede limba rusă, acest lucru ușurându-i pregătirea, a făcut ore suplimentare și a obținut rezultate bune la colocviile susținute. Șeful echipajului mixt, locotenentul-colonel sovietic, Leonid Popov i-a spus unui jurnalist:
„Dumitru are o reacție uimitor de rapidă, aproape în mod automat înțelege orice situație, găsește rezolvarea cea mai justă (…) Posedă cunoștințe solide inginerești și capacitate de analiză. Lucrează ca un cosmonaut profesionist.”
Dediu a fost ambițios, însă mult mai lent în deprinderi. A învățat greu limba rusă și a obținut rezultate slabe la două dintre colocviile din anul 1979.