Alexandru Ioan Cuza (20 martie/1 aprilie 1820 – 3 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Acesta a fost ales ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859.
Domnia lui Cuza a fost una plină de reforme, dar unele dintre ele nu au fost pe placul elitei românești, care într-un final au forțat abdicarea conducătorului. Din păcate, ultima parte a domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost una plină de controverse, în care corupția ajunsese să fie endemică.
Alexandru Ioan Cuza are marele merit de a fi unit sub domnia sa Moldova și Țara Românească. În timpul său, acesta și-a atras simpatia țăranilor care fuseseră împroprietăriți și avusese loc, totodată, emanciparea clăcaşilor. Din păcate, aceste reforme au stat la baza complotului împotriva sa.
Domnitorul ajunsese atât de mult să fie urât încât liberalii radicali și conservatorii au făcut front comun împotriva acestuia. Partidul Liberal era nemulțumit că nu avea un cuvânt de spus în conducerea țării, în timp ce Partidul Conservator era nemulțumit de reformă agrară și legile considerate prea revoluționare. În plus, pe teritoriul celor două Principate existau personaje apropiate Rusiei, care nu vedeau cu ochi buni unificarea.
Complotul împotriva lui Alexandru Ioan Cuza a fost pus la cale de ani de zile, iar în noaptea zilei de 10/22–11/23 februarie 1866 acesta a fost forțat să abdice. Potrivit istoricilor, Cuza a fost trădat inclusiv de armată și de Maria Obrenovici, amanta sa.
Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor, așa scrie pe actul de abdicare semnat de Alexandru Ioan Cuza.
Cu o zi înainte de abdicare, Cuza a fost înștiințat că împotriva lui s-a format o coaliție care dorește îndepărtarea sa, însă el nu a crezut că este posibil așa ceva. Domnitorul a fost informat că 4000 de persoane au complotat pentru a-l da jos de la conducerea țării. Cuza a ascultat, dar nu a auzit și a fost forțat să abdice.
În seara zilei de 10 februarie 1866, domnitorul i-a masa cu soția Elena, iar după aceea o primește pe amanta Maria Obrenovici. Cei doi petrec împreună cu un grup de cartofori, iar după miezul nopții se retrag în una din camerele Palatului. Se iubesc și adorm în același pat, nu la foarte mare distanță de locul în care doarme și soția domnitorului.
După acel moment de pasiune, se pare că Maria a deschis ușa ofițerilor care au intrat peste Cuza și l-au obligat să semneze abdicarea. Liberalii Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi Eugeniu Carada, împreună cu conservatorii Lascăr Catargiu, Anastase Panu, Grigore Brâncoveanu şi Gheorghe Ştirbei, precum şi căpitanii din Armata României, C. Pilat, Anton Berindei, Al. Lipoianu, Anton Costescu, Mălinescu, Alexandru Candiano – Popescu şi Handoca, au pus la cale complotul care l-a obligat pe Cuza să plece în exil.
Acesta a părăsit Bucureștiul și a trăit cea mai mare parte în exil, în orașele mari ale Europei ca Paris, Viena sau Wiesbaden. Alexandru Ioan Cuza a încetat din viață la 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, la vârsta de 53 de ani. O răceală puternică i-a fost fatală, el având complicații la inimă și la ficat, precum și astm.
Alexandru Ioan Cuza fost înhumat la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, corpul său a fost mutat la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
Foto: Wikipedia.org
