De ce a scris Ion Creangă povești deocheate? Cine „l-a obligat”?

Una dintre cele mai controversate scrieri din literatura română este, cu siguranță, „Povestea poveștilor” ce poartă semnătura lui Ion Creangă. De altfel, Creangă nu a rămas în memoria colectivă doar pentru „Amintirile sale din copilărie” ci și pentru poveștile cu caracter pornografic. Totuși, de ce a scris Ion Creangă povești deocheate?

Trebuie spus de la început că aceste istorioare nu erau destinate publicului larg. Poveștile au fost prezentate prima dată la o petrecere organizată de scriitorii ce făcea parte din „Junimea” (asociație culturală înființată la Iași în anul 1863).

Creangă și poveștile deocheate

Pe data de 22 octombrie 1876, la aniversarea a 13 ani de „Junimea”, Creangă era prezent pentru prima dată în cadrul cenaclului literar „Junimea”. Povestitorul din Humulești a vrut să-și amuze colegii scriitori și a citit „Povestea lui Ionică cel prost”, o istorioară în care doi țărani, Ionică şi Vasile, întrețineau relații sexuale cu o săteancă frumoasă, Catrina. Raportul sexual era descris cu lux de amănunte, cu limbaj din folclor, spre amuzamentul scriitorilor moldavi celebri la acea vreme.

E adevărat că Ion Creangă își bătea nevasta?

Tradiția spune că scriitorii care veneau pentru prima dată în „Junimea” erau „obligați” să prezinte un text licențios sau o parodie sau un text cu tentă pornografică. La fel a procedat și Creangă.

„La Creangă este vorba despre două texte cu limbaj licenţios, primul scris în 1876, şi este vorba de „Povestea lui Ionică cel prost”, şi al doilea în 1877, „Povestea Poveştilor”. Sunt texte în care era prezent limbajul popular, fără perdea folosit în genere de ţăranii moldoveni”, spune pentru adevarul.ro Constantin Parascan, specialist în literatura lui Ion Creangă.

Ion Creangă nu a dorit niciodată ca aceste povești să fie publicate. În anul 1939, ele vor fi incluse pentru prima dată într-un volul de „Opere” cu toată creaţia lui Ion Creangă, de Ion Kirileanu care cu aprobarea Curţii Regale a României scoate 100 de exemplare, destinate bibliotecilor şi cercetătorilor.  „Povestea poveștilor” și „Povestea lui Ionică cel prost” au reapărut în spațiul public după 1990.