De ce câinii mănâncă iarbă?
De ce câinii mănâncă iarbă? Unele dintre ultimele animale la care ne-am aștepta să consume iarbă, sunt câinii. Ei bine, există destul de mulți câini, care, spre surprindere stăpânilor, mănâncă iarbă. De ce se comportă animalele astfel și ce este în spatele acestui gest?
Faptul că unii câini consumă iarbă este o enigmă și pentru oamenii de știință. Totuși, dacă animalul de companie consumă iarbă, cel mai probabil este un obicei care le ajută pe patrupede să își curețe sistemul digestiv.
Se pare că iarba este consumată de câini care suferă de probleme gastrointestinale precum problemele la stomac, stări de greaţă, balonări şi afecţiuni provocate de diferiți microbi. Se pare că iarba provoacă iritări gastrice care, în cele din urmă, îl fac pe câine să vomite. Teoria spune că, după ce a vărstat, animalul de companie se simte mai bine.
Mai există o teorie conform căreia animalele consumă iarbă pentru că își doresc cu ardoare. Conform biologilor, câinele nu consumă orice tip de iarbă găseşte și selectează. Se pare că animalul caută plante din care obţine substanţe nutritive suplimentare pe care nu le are în dieta sa, cum ar fi fibrele, mineralele sau anumite enzime digestive. Trebuie spus că, asemeni lupilor, nici câinii nu sunt 100% carnivori.
O cercetare publicată în anul 2009 în Journal of Veterinary Behavior arată că este mult mai probabil ca un căţeluş să consume iarbă dacă mama acestuia a consumat iarbă în timpul alăptării.
Câți ani are câinele tău? Un an câinesc înseamnă cu adevărat șapte ani ai omului?
Curiozități despre câini:
- Un cățel care are vârsta de un an este la fel de matur din punct de vedere psihic precum un copil de 15 ani;
- Principala calitate a unui câine este mirosul. Acest patruped poate avea un miros chiar și de 100.000 de ori mai bun decât cel al unui om normal;
- Dalmațienii nu se nasc pătați. Petele câinilor dalmațieni apar pe parcursul vieții;