De ce Calea Victoriei poartă această denumire?

Calea Victoriei este una dintre cele mai importante artere din București. Totodată, Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi artere ale Capitalei României. Totuși, de ce artera poartă această denumire și care este istoria străzii?

Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), strada nu făcea parte din București, numele ei fiind Drumul Brașovului și era formată doar din bucata dintre Cercul Militar și Piața Victoriei.

Porțiunea cuprinsă între Piața Națiunilor Unite (fostă Piața Senatului) și bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Ulița Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Național.

Drumul rezultat din unirea Drumul Brașovului cu Ulița Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoșoaiei. Ulița era pavată cu trunchiuri groase de stejar. De ce se numea pod? Întrucât în acele vremuri, străzilor pavate cu trunchiuri de copaci li se spunea pod.

„Podurile” avea şanţuri adânci pe margini, pentru scurgerea apei de ploaie. Totodată, nu existau trotuare și trăsurile și pietonii mergeau laolaltă. Acesta era drumul pe care domnitorul Brâncoveanu îl parcurgea de la Palatul Domnesc la domeniul Mogoșoaia.

De ce se numește Calea Victoriei?

Pe data de 8 octombrie 1878, după Războiul de Independență, armata română își face intrarea triumfătoare în Capitală. Atunci, autoritățile de la București decid ca Podul Mogoșoaiei să primească numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.

Artera își schimbă din nou denumirea în perioada comunistă. Nicolae Ceaușescu decide ca artera să fie numită Calea Victoriei Socialismului.

Ce clădiri și monumente sunt situate pe Calea Victoriei?

Pe Calea Victoriei sunt o mulțime de clădiri istorice și monumente. Iată câteva dintre acestea: Muzeul Național de Istorie a României, Biserica Doamnei, Sediul Central CEC, Casa Capșa, Biserica Zlătari, Teatrul Odeon, Teatrul de revistă Constantin Tănase, Palatul Telefoanelor, Muzeul Național de Artă al României etc.