De ce calendarul iulian revizuit este cel mai precis din lume?
Toate calendarele existente au o mică eroare, încercând să aproximeze anul tropical. La unele eroarea este mai mare, la altele mai mică, însă aceasta este insesizabilă pentru percepția umană. Fiecare calendar încearcă să calculeze cu aproximație durata a unei rotații complete a Pământului în jurul Soarelui, așa-zisul an tropical.
Ce este calendarul iulian revizuit?
Calendarul iulian a fost introdus de Gaius Iulius Caesar în 46 î. de Hr. În anul 1923, la sinodul de la Constantinopol, calendarul iulian a fost revizuit și sincronizat cu cel gregorian. Astfel, 1 octombrie 1923, din calendarul iulian, a devenit 14 octombrie în cel iulian revizuit, eliminându-se astfel 13 zile. Tot atunci a fost adoptată și regula anului bisect care însă în noul calendar revizuit diferă față de cel gregorian.
Calendarul iulian revizuit are un mod de calcul mai complex al anilor bisecți și este mult mai precis. Așadar, anii care sunt divizibili în mod egal cu 4 sunt ani bisecți. Există însă și excepții și este vorba despre acei ani care se divid cu 100, aceștia nefiind considerați bisecți, doar dacă nu dau un rest de 200 sau 600 când se divid cu 900.
Acesta are o eroare față de anul tropical de doar două secunde. Spre deosebire de noul calendar revizuit, calendarul gregorian pe care îl folosim cei mai mulți dintre noi are o eroare de 27 de secunde pe an. Și cu toate acestea oamenii nu folosesc calendarul mai precis. De ce oare?
Ei bine, această eroare este insesizabilă pentru oameni, practic ea nu are niciun efect în viața de zi cu zi. Anul rămâne același cu 365 de zile, împărțit în 12 luni indiferent de calendarul folosit, diferența fiind făcută de anul bisect.
Sincronizarea cu calendarul gregorian
Potrivit calculelor, noul calendar revizuit se va sincroniza cu cel gregorian în anul 2800. Acel an va fi unul bisect în calendarul gregorian, însă nu și în cel iulian revizuit. Altfel spus, data de 29 februarie 2800 în calendarul gregorian va fi 1 martie 2800 în cel iulian revizuit.
Calendarul iulian revizuit a fost gândit de omul de știință sârb Milutin Milanković pentru a calcula timpul în Biserica Ortodoxă și a putea organiza evenimentele sfinte. Acesta nu a fost niciodată gândit ca un calendar civil pe care să îl folosească oamenii în viața de zi cu zi.
În anul 1923, patriarhul grec Meletie a propus adoptarea sa. Cu toate acestea, doar câteva biserici naționale au respectat noul calendar, astfel încât majoritatea confesiunilor ortodoxe funcționează încă după calendarul iulian original, potrivit timeanddate.com.
Foto: Wikipedia.org