De ce călugării poartă părul lung? Ce jurăminte depun înainte de a se călugări?

Când ne vine în minte imaginea unui călugăr, gândul ne poartă la o față senină, un om îmbrăcat în negru care are, de obicei, părul lung. Sunt rare cazurile în care călugării sunt tunși scurt. Totuși, de ce poartă monahii părul lung?

De ce călugării au părul lung?

Călugării duc o viață de sihaștri, făgăduind să slujiască lui Dumnezeu prin sfințenia vieții. Aceștia depun trei mari jurăminte înainte de a se călugări: jurământul fecioriei-a trăi în curățenie, pe cel al ascultării și cel al sărăciei de bună voie. Modul lor de viață urmează pe cel al Sf. Ioan Botezătorul. Acesta este pictat pe icoane având părul lung.

Un alt motiv pentru care călugării nu-și tund părul este dorința de a se asemăna cât mai mult cu Iisus Hristos.

„Fiecare mănăstire are niște reguli stricte. Pentru că Iisus Hristos a avut părul lung cam pe la umeri, așa au si calugarii. Aceștia își lasă barba și parul lung pentru ca ei nu mai tin cont de trup, nu mai tin cont de frumusetea fetei, ci doar de frumusețea sufletească”, a povestit pentru shtiu.ro un bărbat dintr-o mănăstire din Carpați.

Există și un ritual prin care un viitor călugăr este tuns. Tocmai de aceea, mulți dintre aceștia au părul lung. Rasoforul este prima treaptă a a monahismului propriu-zis. Dacă novicele dorește să devină călugăr, el „îmbracă” uniforma primei trepte a călugăriei printr-o slujbă în timpul căreia este tuns.

Deşi în acest moment al călugăriei nu se fac jurăminte, candidatul îşi reafirmă, în mod normal, angajamentul de a persevera în viaţa monahală. Apoi stareţul îl tunde în călugărie prin tăierea a patru şuviţe de păr din patru locuri ale capului, sub formă de cruce. Apoi, cel tuns primeşte sutana de deasupra sau rasa un veșmânt cu mâneci largi de la numele căreia provine şi numele de rasofor.

Următoarea treaptă a călugăriei se acordă la câţiva ani după tunderea ca rasofor și poartă numele de stavrofor. Acesta are mai multe responsabilități decât un rasfor.

În final, călugării care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală pot fi primiți în ultima treaptă a monahismului, numită schima mare. La fel ca la tunderea rasforului, candidatul este tuns în mod similar și i se schimbă din nou numele.