De ce Carol al II-lea nu a fost înmormântat în cripta regală?

de: Bogdan Andu
15 09. 2022
Carol al II-lea

Carol al II-lea a fost, poate, cel mai controversat rege al României, actele sale politice și personale generând numeroase discuții inclusiv în prezent. A renunțat de două ori la obligațiile coroanei, relațiile amoroase devenind adevărate controverse politice. În septembrie 1940 acesta abdică în favoarea fiului său Mihai I. Spre sfârșitul vieții, cel devenit Carol Caraiman călătorește în jurul lumii alături de Elena Lupescu. Moare în Portugalia la data de 3 aprilie 1953. De ce Carol al II-lea nu a fost înmormântat în cripta regală de la Curtea de Argeș?

Regele Mihai nu a fost la înmormântarea tatălui său

Moartea suveranului a avut loc departe de România, iar la funeraliile sale Regele Mihai, fiul lui Carol al II-lea, nu a participat. Ca la orice înmormântare a unei căpetenii regale, mai multe personalități de rang înalt au luat parte. Din familia regală a României, doar fratele său, Nicolae, a participat la înmormântare.

Participarea lui Nicolae la înmormântare a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât Principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea, a fost exclus din familia regală din cauza unei femei măritate. Carol al II-lea a declarat mariajul lui Nicolae cu Ioana Dolette ca fiind nul. După o perioadă de negocieri și certuri cu Carol al II-lea, care insista pentru anularea căsătoriei, principele Nicolae a fost exclus din familia regală și obligat să părăsească țara.

„Mihăiță n-a venit să-și vadă pentru ultima dată tatăl, nici la înmormântare n-a participat. (…) Din întreaga familie regală, doar Prințul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nicio vorbă de compasiune, dar printre dinți mi-a clarificat”, a descris Elena Lupescu ultimele clipe.

„Cu el nu a fost chip să trăiesc într-o relație firească de la tată la fiu. Între noi a fost întotdeauna o tensiune care, mai ales în copilărie și adolescență, îmi făcea rău”, povestea Regele Mihai I în memoriile sale.

De ce Carol al II-lea nu a fost înmormântat în cripta regală?

În anul 2003, după o jumătate de secol de trecerea la cele veșnice în Portugalia, rămășițele pământești au fost aduse în România. Revenit acasă, acesta a fost depus într-o capelă din curtea Mănăstirii Curtea de Argeș. Nici la slujba de înmormântare de acasă, Regele Mihai I nu a participat.

Odată cu finalizarea construirii Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș, mormintele tuturor capetelor regale se vor regăsi sub aceeași încăpere. Tot la Curtea de Argeș au fost aduse și osemintele Principelui Mircea, ultimul copil al Regelui Ferdinand și Reginei Maria. Necropola Regală de la Curtea de Argeș conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În necropolă au fost înmormântați Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I, Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai și Regina Ana.

Foto: Libertatea.ro & Familiaregala.ro